Social

Viața a 78 de moldoveni depinde de transplantul de organe. Doar patru intervenții, realizate în acest an

În prezent în țara noastră 78 de persoane sunt pe lista de așteptare pentru transplantul de organe, iar anul acesta au beneficiat de o asemenea intervenție doar patru pacienți. Potrivit Agenției de Transplant, anual cifrele diferă, în funcție de câți donatori există. Acești donatori sunt, în mare parte, pentru rude și persoane cunoscute.

Roman are 48 de ani și a primit un transplant de rinichi anul trecut. Primele simptome de boală le-a sesizat atunci când s-a reîntors în țară din Austria, dintr-un motiv familial. Medicii au constatat atunci că ambii rinichi ai bărbatului erau blocați. El spune că mama a fost cea care i-a dat viață pentru a doua oară: „A fost un gest foarte frumos din partea mamei mele, într-adevăr un erou mare. Și munca medicilor tot o apreciez, specialiști de nota zece. La moment mă simt bine. Eu de la mama am simțit o căldură deosebită, știam că e rudă apropiată, dar să fost donator altcineva străin poate era să mă mai gândesc”.

Elena, mama lui Roman, are 68 de ani. Femeia a declarat că, din cauza vârstei, inițial medicii nu acceptau să-i fie donatoare fiului. Ea a precizat că de atunci nu este o zi să nu își amintească prin câte lacrimi au trecut, însă grație medicilor fiul continuă să trăiască. Operația a durat aproximativ două ore, cu o echipă formată din 11 medici.

Deoarece lucra în Austria, unde avea o mică afacere, a hotărât să stea la spital acolo. Se simțea din ce în ce mai rău. Avea tensiunea foarte mare. Ajunsese la o stare gravă, era neputincios, fără nici o speranță în suflet, în ochi și atunci eu am hotărât să îl aduc acasă. Și am decis să donez un rinichi, am rugat medicii să mă înțeleagă că dacă trebuie eu dau și inima ca să-mi pot salva copilul. Eu mulțumesc și mă închin medicilor până la pâmânt, atâta atârnare omenească și înțelegătoare, nu este o zi să nu îmi amintesc”, a mărturisit Elena, mama.

O altă beneficiară de transplant este Iulia Iațco, în vârstă de 47 de ani, cercetător științific la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie în cadrul Universității Tehnice din R. Moldova. Ea spune că a primit a doua șansă la viață acum trei ani, după ce a beneficiat de un transplant hepatic. După un an de la intervenție, Iulia Iațco a demonstrat că poate fi la fel de puternică și activă, a reprezentat România la Jocurile Sportive Europene ale Transplantaților și Dializaților din Marea Britanie, unde a câștigat medalie de bronz.

După trei ani jumătate mă simt un om sănătos, da, sunt și câteva probleme, reacții adverse la medicamente, dar am revenit la viața normală. Nu cunosc donatorul, nici nu am cerut această informație, pentru mine emoțional este destul de greu. În fiecare zi mă rog pentru sănătatea familiei donatorului, care în momentul când au pierdut pe cineva au dat acceptul la prelevarea organelor pentru a salva vieți necunoscute. Oamenii aceștia sunt îngeri pe pământ și salvatori. De fiecare dată zic pacienților care sunt în lista de așteptare că noi suntem foarte norocoși și fericiți că se fac aceste transplanturi. Trebuie să aveți încredere în medici, să nu căutați soluții pentru a evita transplantul dacă deja este confirmat că aveți nevoie de transplant. Adresați-vă la medic cât mai urgent, faceți ce vă spun medicii. Va fi bine, aveți șansă pentru o viață normală, a doua viață”, a menționat Iulia Iațco.

Potrivit directorului Agenției de Transplant, Grigore Romanciuc, în Republica Moldova cele mai solicitate transplanturi de organe sunt cele renale și hepatice. Pe lista hepatică sunt 61 de pacienți, iar 17 persoane așteaptă un transplant renal. Totodată, sunt efectuate și transplanturi de țesuturi: transplant de piele, de os, cartilaj și alte tipuri.

Acești pacienți înscriși în lista de așteptare sunt monitorizați de către medicii din cadrul Spitalului Clinic Republican. Ei primesc asistența medicală necesară. Periodic fac investigații și sunt menținuți în listele de așteptare. Este foarte diferit timpul de așteptare, foarte des depinde de numărul de donatori și de compatibilitatea organului prelevat față de pacientul care urmează a fi transplantat. Cel mai des donatorii sunt rudele pacienților transplantați. Dar poate fi și donare emoțională, între soți sau prieteni. Dacă donatorii sunt investigați și nu există contraindicații, Comisia independentă de avizare decide dacă donarea poate avea loc. Sperăm până la finele anului să mai fie realizate încă una-două intervenții chirurgicale”, a declarat directorul Agenției de Transplant.

Menționăm că Republica Moldova va avea sistem pentru donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule umane. Acest Sistem Informațional Transplant (SIT) va folosi soluții digitale pentru a face procesele de transplant mai eficiente și mai transparente. Un proiect de lege în acest sens a fost votat miercuri, 9 octombrie, de către Cabinetul de miniștri. Printre principalele caracteristici ale acestui sistem se numără înregistrarea fișierelor medicale ale donatorilor; crearea registrelor pentru donatori și primitori din Republica Moldova; un modul de biovigilență pentru raportarea și investigarea reacțiilor adverse grave, care pot afecta calitatea și siguranța organelor și țesuturilor transplantate.

Sperăm că acest Sistem Informațional va aduce un plus valoare în general întregului sistem de transplant din țară”, a specificat directorul Agenției de Transplant.

În Republica Moldova transplanturile de organe interne sunt efectuate doar la Spitalul Clinic Republican. În același timp sunt mai multe spitale autorizate pentru transplantul de cornee, de os, piele, etc. Prima intervenție de transplant a fost efectuată în țara noastră în anul 1982.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol
Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult