Economic

Autoritățile locale caută soluții pentru repararea drumurilor. Localnicii sunt chemați să contribuie financiar

Lipsa specialiștilor pentru scrierea proiectelor de atragere a finanțării, acumulări mici la bugetul local sau incapacitatea bugetară de a contribui la proiectele de dezvoltare - sunt câteva dintre problemele pe care autoritățile locale le întâmpină în administrarea comunelor. O soluție, potrivit lor, este contribuția directă a cetățenilor cu bani pentru a soluționa cele mai stringente probleme, una dintre ele fiind reparația drumurilor.

Nemijlocit oamenii contribuie pentru reconstrucția sau construcția drumurilor din mahalalele lor. Primăria alocă materialul de construcție, betonul îl procură primăria la licitație, oamenii contribuie cu restul necesarului din ceea ce ține de asigurarea acestei lucrări”, spune primarul din Văsieni, Sergiu Candu.

Dacă doi vecini s-au înțeles deodată și au venit din proprie inițiativă și am adunat banii, am calculat cât contribuie primăria și cât trebuie să adunăm noi ca să ieșim în final cu toate lucrările, o parte din oameni tare greu îi convingem, să-i aducem la condiția că trebuie să contribuim și noi”, a menționat Iurie Plămădeală, locuitor din Văsieni.

În satul Văsieni din raionul Ialoveni un antreprenor ne-a spus că a decis să-și deschidă afacerea la baștină pentru că poate ajuta la dezvoltarea comunității.

Proiecte mari nu am făcut, am ajutat la ce a fost nevoie pentru primărie - grădiniță, școală. Sperăm mai mulți ca noi să contribuie, să ajute, adică orice cetățean din Văsieni când deschide o afacere să o deschidă cu sediul în Văsieni ori Ulmu, ca să contribuie”, a declarat Procopii Istratii, agent economic.

Primarul satului Marcăuți, raionul Dubăsari, ne-a declarat că o problemă majoră cu care se confruntă este imposibilitatea de a contribui la proiectele de dezvoltare. Motivul este că din bugetul local pot fi acoperite doar cheltuielile curente.

Vorbeam și cu alți primari din satele vecine dacă cumva noi să contribuim în fiecare an într-un fond comun, și când vine rândul la satul meu că am nevoie să contribui, din fondul cela am putea să luăm, pe urmă iarăși contribuim ca să-l formăm”, afirmă primarul din Mărcăuți, Alexei Leahu.

Iar în satul Oxentea, deși au fost deschise afaceri, totuși acumulările la buget lasă de dorit, spun reprezentanții administrației locale.

Au apărut pe parcursul activității vreo doi agenți economici. S-a deschis un restaurant cu piscină, cu hotel, în localitate, cu 25 de locuri de muncă, și au început să curgă bani spre primărie, pe impozitul pe venit, avem o fabrică de cusut în localitate. Dar acestea sunt foarte puține în acumularea banilor”, a specificat Valeriu Rusu, consilier local în satul Oxentea.

Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a menționat că o soluție pentru dezvoltarea localităților ar fi amalgamarea, însă trebuie de găsit cea mai bună formulă.

De exemplu, dacă cineva vrea să se amalgameze către orașul Ialoveni, condițiile trebuie să fie puse în așa mod ca localitatea care dorește să se amalgameze să simtă acea susținere. Resurse mai multe să fie alocate, ca oamenii să simtă această susținere și din partea tuturor autorităților”, a spus primarul din Ialoveni.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în opt luni ale anului în curs, încasările la bugetele locale au constituit 5,2 miliarde de lei, în creștere cu aproape 675 de milioane de lei comparativ cu perioada similară a anului 2023.

Citește mai mult