Social

Ministrul Educației, despre încălcările comise de câștigătoarea Premiului I la categoria „Educatorul anului”

Ministerul Educației a creat o comisie care examinează dacă-i va retrage titlul de „Educatorul anului” câștigătorului ediției din 2024. Ministrul Dan Perciun a declarat că abia după concurs a ieșit la iveală informația că deținătoarea titlului, Valentina Moscalu, are două sancțiuni disciplinare. Contactată de Moldova 1, Valentina Moscalu, educatoare la o grădiniță din Râșcani, a declarat că nu comentează acest subiect.

La concursul republican „Pedagogul anului”, titlul de cel mai bun educator i-a revenit Valentinei Moscalu, de la Grădinița nr. 10 „Guguță” din orașul Râșcani. După câteva zile, Ministerul Educației a fost sesizat precum că, anterior, învingătoarea fusese sancționată disciplinar de către autoritățile publice locale.

„O sancțiune a fost aplicată pentru că dumneaei, fără să întrebe primăria, a menționat că primăria nu investește suficient în grădinițe și căuta surse din altă parte. Și de a doua sancțiune ține că pentru o scurtă perioadă de timp copiii dintr-o grupă nu au fost supravegheați. Acum urmează să stabilim dacă aceste fapte sunt suficient de grave pentru a atrage după sine și retragerea acestui titlu”, a spus ministrul Dan Perciun.

Ministrul Educației mai spune că, pentru viitor, condițiile concursului vor fi modificate. Fiecare participant va trebui să depună o declarație pe propria răspundere că nu are sancțiunii disciplinare. Contactată de Moldova 1, Valentina Moscalu a refuzat să comenteze subiectul, menționând că va reveni ulterior cu o reacție.

Câștigătorii concursului „Pedagogul anului” au fost premiați pe 6 octombrie.

Citește și: Titlul „Educatorul anului 2024” i-ar putea fi retras câștigătoarei

Citește mai mult