Dezbateri electorale pentru prezidențiale, la Moldova 1. Sinteza ultimelor runde
Săptămâna aceasta, la postul public de televiziune Moldova 1 au avut loc ultimele două dezbateri pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cinci candidați care aspiră la funcția de președinte au fost invitați în platou, însă doi dintre aceștia – Victoria Furtună și Tudor Ulianovschi, ambii candidați independenți – au refuzat invitația.
Dezbaterile electorale organizate de Moldova 1 în ultima săptămână înaintea scrutinului au continuat cu prezența fostului ministru de Interne, Andrei Năstase, a jurnalistei Natalia Morari, ambii candidați independenți, și a lui Iurie Reniță, reprezentantul Blocului „Împreună”, care l-a susținut pe istoricul Octavian Țîcu.
Sărăcia este mai mare amenințare la adresa moldovenilor, susține candidata independentă Natalia Morari. Iată de ce, spune ea, principalul său partener strategic „va fi poporul Republicii Moldova”, iar obiectivul său central, în cazul în care va fi aleasă, va fi creșterea economică.
„Vin cu un program economic concret, care va putea transforma țara noastră în doar câțiva ani. Unicul lucru, eu așa cum spuneam lucrurilor pe nume în calitate de jurnalistă, voi spune și în calitate de politician. Eu nu vreau să vă mint, ”haleavî ne budet”, nu are cine să vină cu gratuități.”
Fostul ministru de Interne, Andrei Năstase, spune că a ales să candideze independent „de partide politice, de interese meschine, politice, partinice, personale, de interese din afara țării”. El s-a angajat să fie un „președinte dedicat țării și oamenilor acesteia”.
„În calitate de președinte, voi face tot ce îmi stă în puteri ca Republica Moldova să apropie cât se poate de mult pacea în regiune, asta însemnând eliberarea țării de o armată de ocupație, de arsenalul imens pe care îl avem la Cobasna.”
Reprezentantul Blocului „Împreună”, Iurie Reniță, a vorbit în numele candidatului independent, istoricul Octavian Țîcu. El a subliniat că unul dintre obiectivele principale ale lui Țîcu este consolidarea forțelor proeuropene și unioniste, mai ales în contextul amenințărilor venite din Federația Rusă.
„Octavian Țîcu, susținut de cele trei partide, vine să facă față unui imperativ necesar și stringent – consolidarea forțelor proeuropene și unioniste pe fundalul creșterii influenței, dar și a dezastrului pe care îl face Federația Rusă în Republica Moldova. Avem nevoie ca niciodată de unitate, de a consolida cu adevărat forțele proeuropene și unioniste pentru a pune stavilă invaziei hibride rusești în Republica Moldova.”
Urmărește dezbaterea electorală cu participarea Nataliei Morari – AICI. Runda de dezbateri la care au participat Andrei Năstase și Iurie Reniță poate fi urmărită – AICI.
Precizăm că, pe 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urnele de vot. Aceștia vor primi câte două buletine: unul pentru alegerile prezidențiale, unde vor putea să pună ștampila în dreptul unuia dintre cei 11 candidați înregistrați de Comisia Electorală Centrală, și unul pentru referendumul republican constituțional, unde vor trebui să aleagă una dintre opțiunile de vot „DA” sau „NU”, răspunzând la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.