Reședința privată a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, ținta unui atac cu drone din Liban
Militanții Hezbollah au lansat zeci de rachete și mai multe drone în nordul, dar și în centrul Israelului. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte 13 au fost rănite după o lovitură ce a vizat o casă rezidențială. Totodată, una dintre dronele lansate din Liban a lovit orașul israelian Cezareea, aflat pe coasta Mării Mediterane. Potrivit oficialilor de la Tel Aviv, drona ar fi vizat reședința privată a premierului Benjamin Netanyahu. Alte două drone au fost interceptate.
Reședința privată a premierului israelian a fost ținta unui atac cu trei drone, dintre care două au fost interceptate de armată. Un aparat fără pilot a lovit orașul Cezareea, în apropierea locului unde se află casa de vacanță a prim-ministrului. Nici Benjamin Netanyahu, nici soția sa nu erau acasă și nu au fost înregistrate victime, a declarat purtătorul său de cuvânt. La scurt timp, a venit și prima reacție a lui Benjamin Netanyahu.
„În urmă cu două zile, noi l-am eliminat pe teroristul Yahya Sinwar, creierul care a pus la cale măcelul și violurile acelea, cel care a ars copiii de vii. Așa că l-am eliminat și o să ne continuăm lupta și cu ceilalți teroriști care aparțin de grupările proxy iraniene. Vom câștiga acest război”, susține premierul israelian.
Atacul asupra reședinței premierului nu a fost revendicat imediat de gruparea Hezbollah, susținută de Iran, care face schimb de focuri cu Israelul din octombrie anul trecut, după atacul sângeros al Hamas și începerea operațiunii israeliene în Gaza. U
Ulterior, pe parcursul zilei, Hezbollah a lansat mai multe rachete spre o bază militară israeliană la nord de Haifa. Totodată, militanții au lovit un bloc rezidențial.
Militanții au revendicat 11 atacuri asupra unor obiective militare începând după miezul nopții. Țahal spune că Hezbollah ar fi lansat în jur de 180 de rachete pe parcursul zilei.
Tirul grupării libaneze a avut loc după ce oficiali din domeniul sănătății din Gaza, unde Israelul luptă de mai bine de un an împotriva grupării palestiniene Hamas, au declarat că loviturile Țahal ar fi ucis peste 30 de oameni pe întreg teritoriul enclavei, ultimul atac țintind școala Asmaa, un adăpost pentru persoanele strămutate din tabăra Shati din Gaza.