Electorala

Anatol Țăranu: Societatea se europenizează, iar alegătorul moldovean a demonstrat inteligență politică

Alegătorul din Republica Moldova și-a demonstrat inteligența și conștiința politică ridicată, ceea ce arată că societatea moldovenească se europenizează, iar parcursul european devine tot mai familiar pentru majoritatea cetățenilor. Constatarea aparține comentatorului politic, Anatol Țăranu, și a fost exprimată în cadrul unei ediții speciale la Moldova 1.

„Eu cred că este vorba despre conștientizarea de către majoritatea electorilor moldoveni a importanței acestor scrutine, atât a alegerilor prezidențiale, cât și a referendumului. Dar eu cred că mai există încă un motiv care i-a făcut pe moldoveni să fie foarte activi în acest scrutin: este vorba despre acea obrăznicie nemaipomenită în scrutinele precedente de care au dat dovadă agenții Moscovei și Moscova propriu-zisă în încercarea de a stăvili activismul politic și electoral al unor cetățeni moldoveni. Și eu cred că prin aceste acțiuni ei au obținut un efect invers. Marea majoritate a cetățenilor moldoveni au înțeles, datorită acestor acțiuni, cât de important este acest scrutin și cât de importantă este alegerea pe care trebuie să o facă inclusiv la referendum. Și asta eu cred că a fost un stimulent pentru moldoveni.”

Potrivit lui Anatol Țăranu, Kremlinul a întreprins măsuri ilegale pentru boicotarea referendumului și pentru a obține un vot negativ pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, dar a eșuat.

„Aceasta înseamnă că încercarea acelora care sperau că vor putea să boicoteze referendumul și în așa fel să nu garanteze prezența la vot a majorității necesare pentru validarea referendumului și această tactică s-a ales să fie greșită. Alegătorul moldovean și-a demonstrat inteligența sa și conștiința politică crescută, iar acest fapt deja vorbește despre aceea că societatea moldovenească, cu greu, dar se europenizează și cursul european devine familiar pentru majoritatea moldovenilor.”

Citește mai mult