Social

Mai multe grădinițe, școli și spitale au fost conectate la agentul termic

În prezent, în Chișinău sunt conectate la agentul termic 133 de grădinițe, nouă școli și licee și 11 instituții medicale. Deocamdată, doar două blocuri de locuințe au fost conectate la agentul termic. Datele au fost prezentate la ședința Primăriei de către șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov.

Reiterez, nu este obligatoriu să fie conectate toate blocurile și toate instituțiile, la solicitarea gestionarului, în funcție de necesitățile din fiecare instituție. Blocurile locative - la solicitarea locatarilor, gestionarul de bloc locativ se adresează către furnizorul de agent termic și conectează, reglează agentul termic astfel ca să nu fie nici prea frig, nici foarte cald”, a spus Ion Burdiumov.

Potrivit lui Andrei Pavaloi, șeful Direcției generale educație, tineret și sport, marea majoritate a grădinițelor din orașul Chișinău au căldură. Mai puține grădinițe au fost conectate în suburbiile municipiului Chișinău. Din cele 27 de instituții preșcolare, doar 12 sunt în prezent conectate la căldură.

Amintim că sezonul de încălzire a început în municipiul Chișinău pe 17 octombrie, iar anul trecut - pe data de 13 noiembrie.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult