Fostul președinte al Albaniei, Ilir Meta, în arest: acuzații de corupție și fraudă
Fostul președinte al Albaniei, Ilir Meta, a fost reținut de poliția albaneză pe 21 octombrie, fiind acuzat de corupție, spălare de bani și ascundere a proprietății. Arestarea a fost solicitată de Parchetul Special împotriva Corupției (SPAK), după o investigație de cinci ani, scrie Europa Liberă România.
Meta, care a deținut funcția de președinte între 2017 și 2022, a fost arestat la Tirana de mascați, în timp ce se întorcea din Kosovo, după ce ar fi refuzat să coopereze cu poliția. Potrivit procurorilor, Meta nu a putut justifica aproximativ 460.000 de dolari folosiți pentru lobby în Statele Unite.
Fosta sa soție, Monika Kryemadhi, parlamentar și fost lider al Partidului Libertății, este, de asemenea, acuzată de aceleași infracțiuni. Aceasta a negat acuzațiile, susținând că sunt motivate politic.
Avocatul lui Meta a descris acuzațiile drept o „vânătoare politică”, iar purtătorul său de cuvânt, Tedi Blushi, a calificat arestarea ca fiind un „act iresponsabil” menit să elimine opoziția. Meta a criticat guvernul condus de premierul Edi Rama, acuzându-l că conduce un „regim cleptocratic”.
Instituțiile albaneze, sprijinite de Uniunea Europeană și Statele Unite, au intensificat investigațiile asupra foștilor oficiali implicați în corupție. Fostul ambasador al UE în Albania, Romana Vlahutin, a salutat arestarea lui Meta ca un semn că „nimeni nu este deasupra legii” în Albania.