Ministra Justiției: Trebuie să prevenim corupția în viitoarele scrutine
După alegerile din 20 octombrie, autoritățile din Republica Moldova se concentrează pe combaterea corupției electorale și pe prevenirea unor astfel de abateri în viitoarele scrutine, susține ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Organele de drept – poliția, procuratura și instanțele de judecată – sunt chemate să își coordoneze mai bine acțiunile pentru a asigura transparența și corectitudinea procesului electoral.
„Justiția, prin intermediul organelor de drept – poliție, procuratură, instanțe de judecată – trebuie să își mobilizeze mai eficient acțiunile pentru a reacționa cât mai vigilent la toate tentativele de corupție și pentru a le preveni în următoarele scrutine”, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Deși s-au făcut progrese în aplicarea sancțiunilor și în investigarea cazurilor de corupție, autoritățile menționează necesitatea unor măsuri mai eficiente și bine coordonate pentru a asigura un mediu electoral corect. Pe parcursul campaniei electorale, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, unele ajungând la 40.000 de lei. „Modificările recente aduse Codului contravențional au permis aplicarea unor amenzi mari pentru a descuraja fenomenul corupției”, a explicat Mihailov-Moraru.
În ceea ce privește dosarele de corupție penală, acestea sunt în curs de investigare și depind de instanțele de judecată pentru a fi soluționate. „Este crucial ca dosarele de corupție penală să fie examinate cât mai rapid și profesionist, pentru ca deciziile să fie adoptate într-un timp cât mai scurt.”
În contextul investigațiilor privind corupția electorală din timpul alegerilor din 20 octombrie, poliția anunță că și-a intensificat eforturile pentru a cerceta toate cazurile raportate, subliniind că acționează în baza unui cadru legal clar.
„Poliția investighează toate cazurile și, în unele situații, se autosesizează și investighează toate detaliile. În campania electorală am avut parte de multe informații care nu întotdeauna corespund realității, dar poliția a reușit să asigure un mediu sigur pentru desfășurarea alegerilor”, a declarat ministrul de Interne Efros.
Șeful MAI a mai adăugat că poliția continuă să colaboreze cu cetățenii pentru a aduna noi dovezi, iar numărul persoanelor investigate s-ar putea mări. „În prezent, sunt peste 400 de persoane care sunt investigate în aceste dosare, dar lista va fi mult mai mare”, a afirmat Efros, precizând că poliția continuă să adune noi informații și dovezi, inclusiv prin colaborarea cu cetățenii care vin să declare voluntar implicarea în astfel de fapte.
Precizăm că cel puțin 400 de persoane și-ar fi vândut votul la alegerile de duminică. Oamenii legii au anunțat atunci că acestea sunt documentate și cei mai mulți dintre ei colaborează cu ancheta. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă amenzi de până la 37.500 de lei. Detalii - AICI.
În turul doi al alegerilor prezidențiale se vor duela președinta în exercițiu, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care este susținut de Partidul Socialiștilor.
Sinteza scrutinelor din 20 octombrie poate fi citită AICI.
CITEȘTE ȘI: Și-au vândut votul. CNA a aplicat amenzi în valoare de circa 1 milion de lei pentru corupere electorală
Corespondență // Scorul mic la referendum nu va sta în calea aderării Moldovei la UE