Electorala

Și-au vândut votul? Amenzi de peste 1 milion de lei, aplicate de CNA în doar o săptămână pentru corupere electorală

Amenzile aplicate pentru corupere electorală pasivă săptămâna precedentă se ridică la peste un milion de lei. Centrul Național Anticorupție (CNA) mai raportează, pentru aceeași perioadă, percheziții la Chișinău și în mai multe localități din raioanele Orhei, Rezina și Nisporeni, în dosare de finanțare ilegală a unei formațiuni politice.

Mai exact, CNA anunță că a recepționat de la Poliție mai multe procese-verbale cu privire la contravenția săvârșită pe fapte de corupere electorală. Instituția precizează că examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora.

În urma descinderilor din Chișinău, Orhei, Rezina și Nisporeni, au fost depistate inclusiv obiecte care demonstrează implicarea și participarea activă a unui grup de persoane la acțiunile de corupere electorală și finanțare ilicită a partidelor.

În prezent, opt persoane arestate în dosarele pornite de CNA sunt plasate în instituții penitenciare. CNA anunță că ofițerii de urmărire penală au soluționat, săptămâna trecută, nouă cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată șase cauze penale.

Precizăm că persoanele găsite vinovate de corupere electorală pasivă riscă amenzi de până la 37.500 de lei.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult