Internațional

Certificatul de urbanism pentru aeroportul internațional Galați-Brăila, emis. Când vor începe lucrările

România va avea un nou aeroport ultra-modern, iar lucrările propriu-zise vor începe în 2026. Acesta va fi construit între localitățile Braniștea, Tudor Vladimirescu și Slobozia Conachi, la o distanță de aproximativ 25 de kilometri de Galați și va avea o suprafață de aproximativ 250 de hectare. Autoritățile române precizează că certificatul de urbanism a fost emis cu câteva zile în urmă. Proiectul este așteptat de milioane de oameni din Galați, Brăila, Vrancea și Bârlad, precum și din zona raionului Cahul din sudul Republicii Moldova.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila va avea un terminal de pasageri cu nouă porți de îmbarcare ce se va întinde 28 de hectare, dar și un terminal cargo care se va întinde pe aproximativ 5 hectare, notează Observatornews.ro.

Autoritățile județene spun va avea sistem video de supraveghere bazate pe inteligența artificială, iar pista principală va avea o lungime de 3,5 kilometri la fel ca aeroporturile București, Constanța sau Timișoara ceea ce înseamnă că de la Galați vor putea decola și ateriza toate tipurile de aeronave.

Citește mai mult