Promo-LEX: Neregulile electorale s-au micșorat în perioada dintre tururile scrutinului prezidențial, dar abuzurile persistă
Neregulile electorale au continuat în cele două săptămâni dintre tururile scrutinului prezidențial, dar numeric s-au micșorat pentru că și candidați au rămas doar doi. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX, care a publicat un nou raport de monitorizare a alegerilor, realizat în perioada 21-29 octombrie.
Observatorii au raportat cel puțin 8 cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, un caz de implicare a cultelor religioase și unul în care sindicatele au făcut agitație electorală. Au mai fost constatate 6 cazuri de intimidare a unui candidat electoral, prin distribuirea de mesaje false prin intermediul pliantelor. Suma cheltuielilor neraportate de concurenții electorali se ridică la peste 730 de mii de lei. Pe durata campaniei au fost semnalate 42 de cazuri de discurs la ură, majoritatea fiind legate de stereotipuri privind naționalitatea sau etnia unui candidat, a menționat șeful misiunii de observare, Nicolae Panfil.
„Dintre acestea - 41 de cazuri au avut loc în context electoral, acestea fiind vizualizate de peste 2 milioane de ori și distribuite de peste 20 de mii de ori în spațiul public. Criteriile apartenența politică, opinia sau genul au stat cel mai des la baza discursurilor de ură. Bărbații cu vârsta cuprinsă între 35-50 de ani au utilizat cel mai des discursuri de ură. Astfel de mesaje sunt nepotrivite, există cadrul legal care prevede sancționarea pentru discursul de ură”, a spus Panfil.
Promo-LEX a monitorizat și activitatea organelor de drept, care în ultima perioadă au efectuat mai multe percheziții pentru asigurarea transparenței scrutinului din 3 noiembrie. Nicolae Panfil a caracterizat măsurile Poliției și Procuraturii drept eficiente în contracararea fraudării votului prin coruperea electorală. Totodată, Șeful Misiunii de Observare a amintit că orice tentativă de fraudă sau acceptare de mijloace bănești este sancționată cu amendă de 37 de mii 500 de lei.
„În perioada de referință au continuat eforturile de investigare și sancționare a actelor de corupere electorală, fiind efectuate mai multe percheziții, ridicate mijloace bănești și aplicate măruri privative de libertate. Poliția și-a intensificat comunicarea cu societatea, în scopul informării despre pericolele asociate cu luarea sau darea mitei electorale. Sancțiunile sunt dure, de la 25 de mii de lei până la 37 de mii 500 de lei. Cred că nu merită nici moral, nici financiar, nici civic ca cetățenii să se implice într-o astfel de activitate ilegală”, a menționat Nicolae Panfil.
Raportul final de monitorizare al alegerilor va fi disponibil și discutat public la aproximativ două luni după încheierea turului doi, a mai precizat Nicolae Panfil.