Internațional

Doliu național în Serbia. 14 persoane au murit după ce acoperișul unei gări abia renovate s-a prăbușit

Serbia este în doliu sâmbătă și o anchetă a început după moartea a 14 persoane cu o zi înainte în prăbușirea unei părți a acoperișului exterior al unei gări din Novi Sad (nordul țării), informează AFP. Locuitorii au aprins vineri lumânări și au depus flori la un memorial improvizat din apropierea gării, dar și în alte orașe. Noi adunări sunt planificate pentru sâmbătă.

Autoritățile sârbe au declarat că ancheta pentru "determinarea responsabilității" pentru accident a început sâmbătă.

''Douăzeci de persoane vor fi audiate încă de astăzi (sâmbătă - n.r.), începând de la vârf, oameni din ministere, de la compania publică de căi ferate'', a declarat ministrul de interne Ivica Dacic pentru postul de televiziune Prva.

El a declarat că poliția a confiscat documente referitoare la gară de la birourile Ministerului Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii.

După trei ani de renovare parțială, o porțiune a gării din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din Serbia, a fost redeschisă în iulie. Dar unele porțiuni sunt încă în construcție.

Cu toate acestea, compania căilor ferate sârbe a clarificat într-un comunicat că acoperișul exterior care s-a prăbușit nu a făcut parte din renovările efectuate.

"Vă asigur că cei responsabili vor fi pedepsiți", a declarat vineri președintele sârb Aleksandar Vucic.

Potrivit Reuters, gara din orașul Novi Sad, situat la aproximativ 70 km nord-vest de Belgrad, a suferit renovări în 2021 și 2022. Alte lucrări minore au continuat până în iulie anul acesta, când Ministerul Transporturilor a declarat că în renovare au fost investite în total 16 milioane de euro.

Ministrul transporturilor Goran Vesic a declarat că ancheta, deschisă de autoritățile din Novi Sad, va include Institutul de Stat al Traficului, compania de căi ferate de stat și consorțiul chinez care a întreprins lucrările de renovare.

"Ancheta va stabili... cine a luat decizii, cine a semnat și a parafat, cine era responsabil cu controlul (calității) lucrărilor", a spus Vesic într-o emisiune TV.

Vesic, compania de stat a Căilor Ferate Sârbe, Institutul de Stat pentru Trafic și consorțiul chinez China Railway International Co. Ltd și China Communications Construction Company (CRIC-CCCC), care au renovat clădirea, toate au spus că porțiunea din acoperiș care s-a prăbușit nu a fost inclusă în lucrările de renovare.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult