Ion Ceban susține că a implementat 40% din promisiuni; locuitorii și activiștii vor proiecte de impact
La un an de la începutul celui de-al doilea mandat, primarul capitalei, Ion Ceban, și-a prezentat bilanțul activităților, anunțând că a reușit să implementeze 40% din promisiunile electorale făcute. Printre realizările sale, edilul a menționat drumuri și trotuare reparate, însă o parte dintre locuitorii Chișinăului consideră că orașul are nevoie de schimbări mai profunde și de o abordare strategică. În același timp, activiștii observă lipsa unor soluții durabile pentru probleme esențiale ale capitalei, precum inundațiile sau câinii maidanezi, și susțin că bilanțul prezentat are mize electorale.
Locuitorii capitalei se declară nemulțumiți de faptul că atenția administrației locale se concentrează pe proiecte de amploare redusă. „El are realizări simple, dar la realizări mai complicate nu are succes. Asta e realitatea. Trotuare - asta e simplu, dar niște căi de acces mai mari, poduri în toate direcțiile, se repară cu anii.” De asemenea, aceștia așteaptă modernizarea blocurilor de locuințe și spun că promisiunile de reabilitare a acestora nu s-au concretizat: „În fiecare zi aștepți ceva schimbări, dar, din păcate, așteptările sunt în continuare. În primul rând, blocurile locative. S-a promis că vor fi modernizate, căptușite, dar, din păcate, nu se văd schimbări”.
Pe de altă parte, câțiva locuitori recunosc că actualul primar are realizări, însă consideră că mai sunt multe de făcut. „Se construiesc trotuare, dar ceea ce puțin deranjează, dar înțeleg că trebuie să arăți, dar permanent se laudă, am făcut ceea, am făcut ceea, vedem noi și așa.” Unii au remarcat îmbunătățiri în educație: „Vin din domeniul educației și vreau să vă spun că la acest domeniu este o avansare”. Totuși, aceștia spun că problemele orașului sunt numeroase și persistente. „A pus copaci. Undeva a pus, undeva a scos. Ar fi de dorit să finalizeze lucrările, drumurile să fie bune, sunt drumuri chiar tare rele.”
În raportul prezentat pe 5 noiembrie, Ion Ceban a subliniat că echipa sa lucrează pe termen lung pentru dezvoltarea capitalei și are strategii clare până în 2030 și 2035. „Chișinăul astăzi este un adevărat șantier de construcții și avem o viziune de dezvoltare pe mulți ani înainte, elaborând strategii pe termen lung, știm ce avem de făcut până în 2030, 2035 și mai departe. Avem colaborări, deschideri și parteneriate în diverse domenii cu diverse orașe și capitale”, a punctat edilul.
Activiștii din cadrul organizației „Primăria Mea”, care monitorizează activitatea administrației capitalei, susțin că raportul prezentat de Ion Ceban nu include soluții pentru mai multe probleme, cum ar fi inundațiile sau câinii maidanezi. Potrivit lor, edilul profită de orice ocazie ca să câștige capital politic. „În Chișinău există mai multe probleme despre care nu s-a menționat și care, din păcate, foarte rar sunt abordate în timpul ședințelor operative ale primăriei pe care noi le monitorizăm și aici mă refer la probleme precum inundațiile, lipsa unui plan urbanistic general actualizat”, a declarat Natalia Slepuhin, directorul executiv al asociației. Potrivit acesteia, edilul „profită de orice ocazie pentru a-și câștiga capital politic”, inclusiv prin conferința de bilanț.
Ion Ceban, lider al Partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, a fost reales primar al municipiului Chișinău în urma alegerilor locale din 5 noiembrie 2023, câștigând majoritatea voturilor din primul tur.