Cultură

Un urmaș al unor basarabeni refugiați, distins cu titlul onorific Doctor Honoris Causa de către AMTAP

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova i-a conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa lui Valentin-Norbert Țăruș, urmaș al unor refugiați basarabeni, stabilit la Viena. Evenimentul, desfășurat astăzi într-o atmosferă solemnă în cadrul ședinței Senatului Academiei, a reunit reprezentanți ai instituției, profesori, studenți și invitați speciali, toți dornici să își exprime recunoștința și aprecierea față de activitatea remarcabilă a lui Valentin-Norbert Țăruș.

Evenimentul a început cu acordurile solemne ale tradiționalului imn al studenților. Ulterior, a urmat ceremonia de conferire a titlului Doctor Honoris Causa.

O onoare deosebită pentru mine ca o instituție de prestigiu, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, să-mi confere acest titlu. E un drum de 20 de ani de când colaborăm. Mă bucur că suntem aici și putem continua împreună”, susține Valentin-Norbert Țăruș.

Rectorul Academiei, Victoria Melnic, a subliniat că decizia de a-i conferi titlul prestigios lui Valentin-Norbert Țăruș a fost luată cu mult timp în urmă, dar abia acum s-a ivit oportunitatea de a organiza ceremonia de acordare a acestuia. Reprezentanții Academiei spun că este o mare onoare pentru instituție să-l primească pe Țăruș în rândurile comunității academice.

Domnul Valentin-Norbert Țăruș, un mecenat, un om cu suflet extraordinar, care a făcut atâtea inițiative pentru dezvoltarea artelor vizuale, pentru promovarea tinerilor artiști, pentru stabilirea unor contacte între artiștii din Republica Moldova și cei din România”, a afirmat rectorul AMTAP, Victoria Melnic.

Susține cu expoziții, cu simpozioane, cu expoziții prin galeriile din România, Republica Moldova, din Europa. Chiar și anul acesta au fost două expoziții la Viena, în munții Retezat, în orașul Târgu-Jiu și în județul Gorj”, a declarat decanul Facultății de Arte Plastice, Victoria Plațînda.

De peste două decenii, Valentin-Norbert Țăruș susține și încurajează talentele de la noi și de peste Prut, organizează simpozioane, tabere de creație, dar și expoziții ale lucrărilor celor mai valoroși artiști în țările europene - lucru pentru care i s-a acodat înalta distincție.

Am avut ocazia să particip la această tabără. E o oportunitate foarte bună de dezvoltare, de a face un schimb și cu alți artiști”, a relatat Andrei Patrașcu, student.

Am avut bucuria mai bine de 10 ani să particip la evenimentul, acest fenomen extraordinar al taberei, al simpozionului internațional Retezat organizat de domnul Valentin-Norbert Țăruș, pe care îl omagiem astăzi”, a declarat prorectorul Universității de Artă „George Enescu”, Cristian Ungureanu.

Valentin-Norbert Țărus provine dintr-o familie de refugiați basarabeni. Bunicul lui, preotul Mina Țăruș din satul Camencea, Orhei, a fost un cunoscut luptător pentru Unire.

În 1941, a fost arestat de NKVD și dus în Siberia, unde a sfârșit viața în 1942. Nepoții lui Mina Țăruș pentru noi reprezintă o valoare și o amintire frumoasă pentru toată comunitatea”, a spus preotul localității Camencea, Andrei Popa.

Valentin-Norbert Țăruș deține Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, acordat de președintele României pentru susținerea și promovarea valorilor românești în lume.

Citește mai mult