CNA a aplicat amenzi de 5 milioane pentru corupție electorală
Până pe data de 8 noiembrie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5 milioane de lei pentru „coruperea electorală pasivă”, pe baza proceselor-verbale transmise de Poliție.
Contravenția, reglementată de articolul 47 prim din Codul contravențional, implică faptele de pretindere, acceptare sau primire, direct sau indirect, de către un alegător a bunurilor, serviciilor sau altor beneficii necuvenite, în schimbul influențării votului. Practic, orice formă de „plată” pentru a vota sau a nu vota este acum sancționată dur. Amenda poate varia între 25.000 și 37.500 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
CNA anunță că examinează în continuare alte procese-verbale recepționate și urmează să ia decizii pe marginea acestora. De notat că persoana care a săvârșit fapta contravențională este liberată de răspundere contravențională dacă s-a autodenunțat și/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.
Articolul 471 a fost introdus prin Legea nr. 230 din 31 iulie și a intrat în vigoare pe 15 august curent, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.