Doliu național în Turcia. TRTWORLD: 1.762 de oameni au murit în urma cutremurelor devastatoare
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni doliu național timp de șapte zile în Turcia, după cutremurele al căror bilanț provizoriu indică 1.762 de oameni morți în Turcia la această oră, potrivit TRTWORLD.
Potrivit acestui decret publicat de Guvern, drapelele vor fi coborâte în bernă până la apusul soarelui, duminică, 12 februarie.
Amintim, că astăzi, 6 februarie Turcia și Siria au fost puternic zguduite de multiple cutremure devastatoare, care au cauzat distrugeri imense și au luat viața a 3.000 de oameni.
Autoritățile Republicii Moldova au exprimat condoleanțe familiilor care au pierdut oameni dragi în urma acestui seism devastator. Astăzi seara, o echipă de salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a plecat în Turcia pentru a ajuta la înlăturarea consecințelor cutremurului.