Cultură

Bienala Internațională de Artă Decorativă și-a desemnat câștigătorii

Cea de-a șaptea ediție a Bienalei Internaționale de Artă Decorativă și-a desemnat învingătorii. Trofeul competiției, la care au participat artiști din Republica Moldova, România și Ucraina, i-a revenit artistului plastic din Chișinău, Iurie Lupu, pentru creația „Calea Basarabiei”.

„Sunt foarte onorat de premiul care mi s-a acordat. Lucrarea este îndeplinită în foiță de aur, lemn, metal negru. Mesajul este - Calea Basarabiei nu este stradă, dar este calea pe care deja am ales-o, spre Europa, calea pe care o merităm”, a declarat Iurie Lupu, artist plastic.

Artiști din diferite generații au prezentat o mare varietate de lucrări. Reprezintă măiestria, viziunile și căutările autorilor, dar și tendințele dezvoltării artei decorative.

„Pentru mine este un act de curaj pentru că prima dată îndrăznesc să particip și să-mi arăt lucrarea - o tapiserie despre alegerile pe care le facem, care, până la urmă, ne clădesc identitatea și care ne fac să ne deosebim de colectiv”, a relatat Cornelia-Greta Șchichiu, participantă.

„Lucrarea aceasta este inspirată din jocurile virtuale. Se numește „Amprenta fantasmagorică". Este îndeplinită din câteva materiale: metal forjat cu o tehnologie aparte, piele naturală și lemn. Este o creație combinată, virtualul cu realul, care acum e în trend”, a menționat Anatol Raileanu, artist plastic.

Calitatea lucrărilor este în pas cu exigențele timpului, afirmă președintele juriului, Mihai Hlihor, din România.

„Bienala este una de înaltă ținută. După părerea mea, are lucrări de bună calitate, ceea ce pentru juriu a fost foarte dificil de a alege ceva pentru că toate sunt apropiate ca valoare artistică”, a menționat Mihai Hlihor, președintele juriului.

„Este o Bienală care acumulează opere realizate în ultimii doi ani și reflectă tendințele și cercetările actuale în domeniul artelor decorative: textilele, tapiseria, imprimeul, ceramica, arta metalului - toate întregesc o imagine și tendința de evoluție a artelor decorative în timpurile noastre”, a subliniat Florina Breazu, președintă a UAP.

Tendințele artistice inovatoare în domeniul artei decorative, exprimate în peste 80 de lucrări, pot fi văzute la Galeria „Constantin Brâncuși" până pe 14 noiembrie.

Citește mai mult