Ministra Justiției, despre măsurile legislative pentru accelerarea combaterii corupției electorale
Examinarea cazurilor de corupție electorală în ședințe consecutive și fără amânare, revizuirea etapei de examinare a cererilor și disciplinarea părților în proces - sunt măsurile legislative pe care ar trebuie să le întreprindă autoritățile, astfel încât cazurile de corupție electorală să fie examinate în regim prioritar. Constatarea a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
„Urmează în următoarele zile să analizăm mai detaliat pentru că noi nu putem să facem niște modificări pur și simplu, ele trebuie analizate, fundamentate, astfel încât să asigurăm eficiența examinării cazurilor și asigurarea interesului public, dar și drepturile părților la apărare”, a precizat ministra.
Veronica Mihailov-Moraru a menționat că investigarea și examinarea cazurilor de corupție în care sunt implicate grupări criminale este un proces complex și necesită mult efort și timp.
„Ca să ai o sentință cu anumite rezultate trebuie să fie cumulate probe în mod calitativ care să reziste oricăror solicitări de viciere sau de nulitate. În instanța de judecată astfel de cauze se examinau foarte încet. Cu regret noi nu am avut multe sentințe pe ceea ce ține de condamnarea celor care se fac vinovați de fraudarea alegerilor. Anumite rezultate au fost simțite, dar nu suficient”, susține Veronica Mihailov-Moraru.
Amintim că președinta Maia Sandu a convocat în această dimineață Consiliul Suprem de Securitate (CSS) pentru a analiza problema corupției politice și a identifica soluții pentru accelerarea măsurilor de combatere.
În context, șefa statului a precizat autoritățile vor veni, în cel mult zece zile, cu planuri concrete privind acțiunile care urmează să fie întreprinse pentru a pune capăt acestui fenomen.