Acord strategic între Phenian și Moscova, cu sprijin militar inclus
Coreea de Nord a ratificat un acord de parteneriat strategic cu Rusia, care prevede cooperare militară și sprijin reciproc în caz de război. Documentul a fost semnat de liderul nord-coreean Kim Jong-un pe 11 noiembrie, după ce Rusia l-a ratificat cu două zile înainte, transmite DW.
Acordul a fost încheiat pe 19 iunie, în timpul vizitei președintelui rus Vladimir Putin la Phenian, și stipulează că ambele țări se vor sprijini reciproc, inclusiv militar, în cazul unui atac armat asupra uneia dintre ele.
Între timp, serviciile de informații din Coreea de Sud, SUA și Ucraina au raportat că trupe nord-coreene au fost trimise în Rusia pentru a participa la conflictul din Ucraina. Potrivit acestora, o parte dintre militarii nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea Kursk, situată la granița cu Ucraina, unde s-au înregistrat deja pierderi în rândul lor.
Prezența soldaților nord-coreeni în conflict a atras critici dure din partea NATO, Uniunii Europene și ONU, care și-au exprimat îngrijorarea față de implicarea tot mai mare a Phenianului în războiul din Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat aceste informații, subliniind impactul negativ al implicării nord-coreene asupra conflictului.