Echipe de salvatori din întreaga lume, trimise în Siria și Turcia
Echipe de căutare și salvare din întreaga lume au fost trimise în Turcia și Siria, în urma unui cutremur devastator. Seismul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, care s-a produs luni, 6 februarie, la ora locală 04:00 în apropiere de orașul Gaziantep din sudul Turciei, a provocat până în prezent moartea a peste 4.800 de persoane în această țară și în Siria vecină, transmite Euronews.
„Suntem pe deplin solidari cu populația din Turcia și Siria după cutremurul mortal. Suntem îndoliați alături de familiile victimelor”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Sprijinul Europei este deja pe drum și suntem pregătiți să continuăm să ajutăm în orice fel putem”, a adăugat ea.
Potrivit Comisiei Europene, au fost mobilizate echipe de căutare și salvare urbană din Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Grecia, Olanda, Polonia, România, iar Ungaria, Italia, Spania, Malta și Slovacia și-au oferit, de asemenea, ajutorul.
Și Rusia a trimis în Siria peste 300 de soldați, care sunt implicați în operațiunile de curățare a molozului și de căutare și salvare din Siria, în urma cutremurului devastator și a replicilor produse luni în această țară, a anunțat luni într-un comunicat ministerul rus al apărării, citat de CNN. Anterior, președintele rus, Vladimir Putin, a promis asistență Turciei și Siriei.
Israelul a declarat că va trimite echipe de căutare și salvare și personal medical, atât în Turcia, cât și în Siria.
Ucraina a oferit Turciei asistență în desfășurarea operațiunilor de salvare, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski în discursul său video de seară, informează agenția ucraineană de știri Ukrinform.
Și India a trimis o primă echipă specializată în salvare în Turcia. Forțele aeriene indiene au anunțat că un avion de transport strategic C-17 a decolat cu destinația Turcia, „transportând echipe de căutare și salvare ale Forței Naționale de Răspuns la Dezastre”.
Avioane care transportă ajutoare umanitare din Irak și Iran au sosit pe aeroportul internațional din Damasc, în Siria, a anunțat presa de stat siriană SANA. Ajutorul iranian a sosit luni, iar cel irakian a fost livrat marți dimineața devreme, a precizat SANA. Mahdi Ghanem, un oficial din cadrul ministerului irakian de externe, a declarat pentru SANA că fiecare avion transportă aproximativ 70 de tone de alimente, provizii medicale, pături și alte bunuri necesare sinistraților.
Totodată, SUA a anunțat că au una dintre cele mai bune echipe de căutare și salvare după cutremure în Turcia. Departamentul de Pompieri din Los Angeles, în Statele Unite, a trimis 78 de membri ai echipei sale de căutare și salvare urbană (USAR) în Turcia a anunțat departamentul într-un comunicat de presă.
Convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova, a pornit luni seara spre Turcia, la ora 21:00, pe roți. Specialiștii au decis deplasarea pe cale terestră, deoarece este important ca cele 12 autospeciale, proiectate pentru intervenția în astfel de calamități, să fie prezente cât mai repede la fața locului. Echipajul este format din 55 de salvatori cu dar și 2 câini de căutare.