Internațional

Cel puțin zece bebeluși au murit în urma unui incendiu izbucnit la un spital din nordul Indiei

Cel puțin zece bebeluși au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunțat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP.

„Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri seară, Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh. „Șapte cadavre au fost identificate. Trei cadavre nu au fost încă identificate”.

Alți șaisprezece nou-născuți sunt în stare critică în urma incendiului, potrivit ziarului indian Times Now.

Imaginile televizate au arătat paturi și pereți carbonizați în interiorul secției și familii nerăbdătoare care așteptau în fața spitalului.

Personalul medical făcea perfuzii bebelușilor supraviețuitori, toți având de doar câteva zile.

Postul NDTV a raportat că 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală atunci când a izbucnit incendiul. Aceste decese sunt „sfâșietoare”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X. „Cele mai profunde condoleanțe pentru cei care și-au pierdut copiii nevinovați în acest caz. Mă rog la Dumnezeu să le dea puterea de a suporta această pierdere imensă”, a adăugat el.

Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor de construcție deficitare, a supraaglomerării și a lipsei de respectare a normelor de siguranță.

Citește mai mult