Volodimir Zelenski: Rușii au atacat masiv Ucraina cu rachete Zircon, Iskander și Kinjal. Condoleanțe rudelor și prietenilor decedaților
Noaptea trecută, rușii au întreprins un atac combinat în mai toate regiunile Ucrainei, folosind, în special drone Shahed, rachete de croazieră, balistice și aerobalistice: „Zirkon”, Iskander”, „Kinjal”. În total, au fost lansate aproximativ 120 de rachete și 90 de drone, iar forțele ucrainene de apărare aeriană au distrus peste 140 de ținte aeriene, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Ținta inamicului a fost infrastructura noastră energetică din toată Ucraina. Din păcate, obiectele au fost deteriorate din cauza loviturilor și a resturilor care cad. În Nikolaev, în urma unui atac cu drone, două persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite, inclusiv doi copii. Condoleanțe rudelor și prietenilor decedaților. Toate serviciile sunt implicate în lichidarea consecințelor atacurilor”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Totodată, Forțele Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene au informat că atacul a implicat o rachetă hipersonică de navă Zircon, opt rachete aerobalistice Kinjal, 101 rachete de croazieră Kh-101 și Kalibr, o rachetă balistică Iskander-M, precum și alte patru rachete de croazieră Kh -22/Kh-31P și cinci rachete de avioane Kh-59/Kh-69.
„Există informații despre distrugerea a 144 de ținte aeriene - 102 de rachete și 42 de UAV”, se arată în raportul Forțelor Aeriene, care au precizat că au fost doborâte o rachetă hipersonică Zircon, șapte din cele opt Kinjal, precum și alte 89 de rachete de croazieră și cinci avioane.
Moscova a confirmat atacul său de duminică, menționând că acesta a vizat „obiective de infrastructură energetică de importanță critică” din Ucraina. „Toate țintele planificate au fost atinse”, susține Ministerul rus al Apărării.
„Teroriștii ruși vor din nou să ne intimideze cu frig și lipsă de lumină. Repetându-și acțiunile și încercând să obțină rezultate. Întreaga lume vede și știe că ne apărăm de răul absolut, care nu înțelege niciun limbaj decât cel al puterii. Avem nevoie de unitate, lumea are nevoie de unitate. Doar împreună putem oprit acest rău”, a mai spus Zelenski, comentând imagini surprinse în urma atacului masiv rusesc.
CITEȘTE ȘI:
Explozii în mai multe orașe ucrainene. Sunt morți și răniți
Maia Sandu condamnă atacurile aeriene ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina