Social

Nivelul poluării atmosferice din Chișinău și Bălți depășește norma admisibilă. Precizările specialiștilor

Aerul din municipiile Chișinău și Bălți este tot mai poluat în această perioadă. Concentrația de substanțe dăunătoare depășește de aproape două ori norma admisibilă. Una din cauze este startul sezonului rece și folosirea carburanților pentru încălzirea locuințelor. Iar ceața și lipsa precipitațiilor facilitează acumularea poluanților în atmosferă, spun specialiștii.

Mai mulți locuitori ai capitalei spun că aerul este tot mai poluat, în special dimineața și seara, iar automobilele și întreprinderile industriale ar fi principalele surse care afectează calitatea mediului. Pentru a le evita, cetățenii aleg să petreacă mai mult timp în parcuri sau la țară.

Dimineața, când toți pornesc la lucru cu mașini, nu poți deschide fereastră la apartament, pentru că deodată se simte miros de aer poluat”;

Aseară când mergeam mă înădușeam. Nu știu ce o să fie cu noi, dar nu-i bine”.

Transportul, activitatea industrială, dar și folosirea carburanților pentru încălzirea locuințelor sunt principalii factori care poluează mediul înconjurător, a explicat pentru Radio Moldova expertul de mediu, Vladimir Garaba. Poluanții rămân prezenți în atmosferă din cauza ceții, a lipsei vântului și a precipitațiilor, a precizat expertul.

Tot ce se ridică de jos în sus nu pleacă departe, ci din nou se așează pe pământ sau intră în apartamentele oamenilor. Sursa principală de poluare sunt automobilele, degajul în atmosferă, gazele toxice, pulberile. Sigur că se adaugă și activitatea cazangeriilor”, a menționat Vladimir Garaba.

Tranziția spre un transport ecologic și amenajarea mai multor zone verzi ar fi o soluție pentru reducerea poluanților în municipiile Chișinău și Bălți, a explicat acesta.

Numărul de automobile este extrem de mare pentru Chișinău. De multe ori am spus că numărul lor depășește capacitatea ecologică a orașului de trei-patru ori. Nicidecum nu putem să rezolvăm problema într-o zi, într-o lună sau chiar într-un an. Trebuie să fim realiști și să implementăm activități mult mai eficiente, dar, în primul rând, să micșorăm numărul transportului care circulă prin oraș. Să schimbăm structura transportului”, susține expertul.

Agenția de Mediu informează că, în ultimele zile, în municipiul Chișinău, au fost înregistrate depășiri de 1,8 ori ale concentrațiilor medii limită de substanțe nocive în aer. Aceste devieri sunt moderate și nu reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea populației, precizează reprezentanții instituției. Anual, aproximativ 5 mii de decese în țara noastră sunt cauzate de aerul poluat, arată datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Citește mai mult