Internațional

Atacuri cu rachete în Ucraina// În orașul Krivoi Rog sunt cel puțin 26 de răniți

Atacuri cu rachete de diferite tipuri au fost lansate în ultimele ore împotriva Ucrainei, care s-au soldat cu mai mulți răniți. În orașul Krivoi Rog sunt cel puțin 26 de răniți, printre care copii. Două femei sunt în stare gravă, a raportat guvernatorul Serghei Lîsak, scrie The Kiyv Independent. Preliminar, în urma atacului au fost avariate aproximativ zece case de locuit.

După atacul din Krivoi Rog, nouă persoane au fost internate la spital, printre care o femeie de 24 de ani și un băiat de 17 ani. Alte victime, inclusiv un bărbat de 32 de ani și un băiat de 16 ani, au primit asistență medicală la fața locului, a declarat guvernatorul Serghei Lîsak.

Spre Dnipropetrovsk a fost lansată o rachetă aerobalistică Kh-47M2 „Kinzhal”, de pe un avion de vânătoare MiG-31K aflat deasupra regiunii Tambov a Federației Ruse, precum și șapte rachete de croazieră Kh-101 de pe bombardiere strategice Tu-95MS (zona de lansare - Volgograd), notează Unian.

Se raportează că ținta atacului au fost întreprinderile și infrastructura critică. În urma luptei antiaeriene, unitățile de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene au distrus șase rachete X-101.

Potrivit informațiilor oferite de șeful Administrației Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serghei Lîsak, în urma atacului de dimineață a fost avariat un centru de reabilitare pentru persoane cu dizabilități. O centrală termică a fost parțial distrusă și zeci de geamuri au fost sparte. Acolo oamenii nu au fost răniți.

De asemenea, există distrugeri într-o cooperativă de garaje, unde a izbucnit un incendiu. Nouă garaje au fost avariate.

Lîsak a mai informat că o întreprindere industrială și două case private au fost afectate. Într-una din ele a izbucnit un incendiu, care a fost stins. Incendiul de la al doilea loc a fost de asemenea controlat.

„Au fost rănite, preliminar, două persoane. Un bărbat de 57 de ani a primit îngrijiri la fața locului, iar o femeie de 42 de ani a fost spitalizată”, a declarat oficialul.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult