Internațional

Șeful diplomației franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia „în logica autoapărării”, susține șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, într-un interviu acordat pentru BBC. Oficialul nu a confirmat, deocamdată, dacă armele franceze au fost deja folosite.

Barrot, susține că a discutat cu ministrul de Externe David Lammy vineri la Londra, că aliații occidentali nu ar trebui să pună limite Ucrainei împotriva Rusiei și „să nu stabilească linii roșii”.

Întrebat dacă asta ar putea însemna chiar trupele franceze în luptă, el a spus: „Nu renunțăm la nicio opțiune”.

Vom sprijini Ucraina cât de intens și cât va fi necesar. De ce? Pentru că securitatea noastră este în joc. De fiecare dată când armata rusă avansează cu un kilometru pătrat, amenințarea se apropie cu un kilometru pătrat de Europa”, a spus el.

Barrot a spus că va invita Ucraina să se alăture NATO, așa cum a cerut președintele Zelenski. „Suntem deschiși să trimitem o invitație și, prin urmare, în discuțiile noastre cu prietenii și aliații, și prietenii și aliații Ucrainei, ne străduim să îi aducem mai aproape de pozițiile noastre”, a spus Barrot.

Moscova a criticat dur declarațiile lui Barrot. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a declarat pentru agenția de presă ASS că aprobarea nu este un sprijin pentru Ucraina, ci mai degrabă un sfârșit, conform relatării DPA.

Săptămâna aceasta, Ucraina ar fi lansat rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune ATACMS de fabricație americană și Storm Shadow britanice asupra unor ținte militare din Rusia.

Din iulie 2023, în colaborare cu Marea Britanie, Franța a început să furnizeze Ucrainei rachete Scalp, denumirea franceză pentru rachetele identice britanice Storm Shadow.

Și președintele rus a amenințat că, în cazul unei noi „escaladări” în Ucraina, Rusia va răspunde într-un mod „decisiv și simetric”.

Ne rezervăm dreptul de a folosi armele noastre împotriva obiectivelor militare ale acelor țări care permit ca armele lor să fie folosite împotriva instalațiilor noastre”, a avertizat Putin.

Citește mai mult