Internațional

Ucraina// Atacuri în orașul Harkov, soldate cu numeroși răniți

Numărul rănițior în urma atacului rusesc asupra orașului Harkov a ajuns la 23, a comunicat șeful administrației militare regionale Oleg Sinegubov.

Totodată, președintele Volodimir Zelenski a declarat că zeci de drone au atacat orașul Zaporojie, iar un copil a fost rănit la Odesa în urma căderii resturilor de rachete.

Potrivit lui Zelenski, duminică seara, Rusia „a folosit aproximativ o sută și jumătate de drone, bombe aeriene și rachete împotriva a peste zece regiuni din Ucraina.

„Forțele aeriene continuă să lupte cu țintele aflate în aer”, a mai spus președintele ucrainean.

Rusia nu a comentat aceste atacuri.

Știrea inițială:

Luni dimineață, forțele militare ruse au lovit orașul ucrainean Harkov, a anunțat Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale, citat de BBC.

Un incendiu a izbucnit pe una dintre străzile centrale în urma atacului. Infrastructura civilă și mașinile au fost avariate”, a scris el pe Telegram.

Conform primelor informații, nouă persoane au fost internate în spital, iar în total, medicii au acordat ajutor pentru 13 victime.

O lovitură a avut loc în centrul orașului, într-o zonă densă cu locuințe. Atacurile au atins curțile, în jurul cărora sunt blocuri de locuințe. Au ars clădiri gospodărești și autoturisme”, a scris pe canalul său de Telegram primarul din Harkov, Ihor Terekhov.

Militarii ruși nu au comentat deocamdată acest atac.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult