Protest spontan față de accederea lui Călin Georgescu în turul doi. „Călin Georgescu, noul Antonescu!”, au scandat tinerii adunați la București
Sute de tineri s-au adunat, luni seară, spontan în Piața Universității din București, la o manifestație împotriva lui Călin Georgescu, candidatul independent la Președinție care a ieșit pe primul loc după turul întâi al alegerilor. „Nu votați un dictator, tinerii vă cer în cor”, au scandat ei la protest. Mobilizarea s-a făcut pe rețelele de socializare, protestul nefiind autorizat, notează news.ro.
„România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu. Acesta este un semnal de alarmă. Alegerea acestuia nu înseamnă doar întoarcerea în trecut la o economie identică cu cea din regimul Ceaușescu, ci o dictatură legionară cu armata pe străzi și biserica la guvernare”, se arată în mesajul care îndemna tinerii să iasă în stradă.
Manifestanții au lăsat de înțeles că vor continua protestele și zilele viitoare: „Aici și mâine seară, să nu plecăm afară”.
Un incident a avut loc în timpul manifestației, atunci când un bărbat a venit cu o biblie în fața manifestanților, iar aceștia l-au huiduit. Atunci când jandarmii au încercat să-l scoată de acolo, acesta a început să fugă pe carosabil, printre mașini, și a fost imobilizat.
Jandarmeria Română a transmis ulterior, printr-un comunicat, că bărbatul a încercat să-i provoace pe manifestanți, informează Radio Europa Liberă.
Independentul Călin Georgescu a intrat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, de pe prima poziție, în urma scrutinului de duminică, după ce a obținut peste 22% dintre voturile exprimate. Pe locul al doilea s-a clasat Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România, cu peste 19% din voturi.
În prima reacție publică de după primul tur, Călin Georgescu a respins acuzațiile de extremism și fascism aduse la adresa lui în spațiul public.
„Sunt acuzat de extremism. (...) Fals. Total fals. Sunt dedicat cu totul poporului român. (...) Nu sunt extremist, așa cum se spune pe canalele media și de către politicieni. Nu sunt fascist. Nu sunt nimic din ceea ce încercați să conturați la adresa mea, domnilor jurnaliști”, a spus el.
În turul doi, programat pentru 8 decembrie, se va confrunta cu liberala Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România.
Georgescu a câștigat alegerile în interiorul României, dar și în diasporă, în țări cu mari comunități de români precum Italia, Spania, sau Germania. Una din excepții a fost R. Moldova, unde majoritatea din cei peste 80 de mii de moldoveni cu cetățenie română prezenți la urne, au votat pentru Elena Lasconi.