Aderare UE

Maia Sandu, la Forumul privind Integrarea Europeană a R. Moldova: „Suntem într-o cursă contra cronometru”

Republica Moldova se află într-o cursă contra cronometru: „fereastra de oportunitate” pentru aderarea la UE „se va închide”, în timp ce interferențele externe „cresc constant”, avertizează președinta Maia Sandu. Șefa statului a îndemnat societatea civilă, pe 26 noiembrie, să susțină parcursul european al țării ca fiind „singura șansă de a ne păstra democrația” în fața provocărilor externe.

Captură video
Sursa: Captură video

„Dorința Kremlinului de a transforma Moldova într-o zonă gri sau o gubernie este puternică. Dacă nu acționăm acum, peste 10 ani ne vom regăsi tot aici, discutând despre integrarea europeană. Haideți să fim înțelepți, să acționăm împreună, responsabil și cu dragoste de țară”, a declarat Maia Sandu în cadrul Forumului privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova 2024.

Președinta Maia Sandu a anunțat trei domenii prioritare pentru „următoarele luni și ani”: justiția, economia și securitatea. Maia Sandu a subliniat că reforma sistemului judiciar va continua, iar lupta împotriva corupției va fi intensificată. În paralel, spune Maia Sandu, vor continua investițiile în economie și infrastructură, cu sprijinul Uniunii Europene. Rămâne o prioritatea majoră și securitatea națională, a asigurat șefa statului.

„Aceste eforturi ne vor permite să facem față provocărilor regionale, să garantăm pacea și să protejăm independența și suveranitatea țării noastre. Aceste trei priorități întăresc statul, îmbunătățesc nivelul de trai al cetățenilor și ne apropie de aderarea la Uniunea Europeană.”

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult