Economic

ANRE amână, pe ultima sută de metri, ședința la care urma să decidă noul tarif la gaz. Când va fi examinată solicitarea Moldovagaz

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a amânat ședința de astăzi, 27 noiembrie, în cadrul căruia urma să fie examinat și aprobat noul tarif la gaze în baza cererii depuse de S.A. „Moldovagaz” pentru vineri, 29 noiembrie, ora 10:00. Potrivit instituției, reprezentanții ANRE au nevoie ca să examineze și să analizeze „un volum mare de informații aferente proiectului de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale”.

Totodată, Parlamentul va organiza săptămâna viitoare audieri publice pe tema situației din domeniul energetic. Inițiativa a fost anunțată pe 27 noiembrie de președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, la o zi după ce Moldovagaz a solicitat majorarea tarifului achitat de consumatorii casnice pentru gazele naturale consumate cu peste patru lei. În cadrul audierilor, susține Marian, urmează a fi analizate inclusiv motivele care au dus la această solicitare.

Amintim că S.A. „Moldovagaz” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe majorarea tarifului de 17 lei și 46 de bani cu TVA inclus, începând cu 1 decembrie. În prezent, acesta este de 13 lei și 12 bani. Moldovagaz motivează cererea de ajustare a tarifului prin creșterea prețului de achiziție cu șapte la sută. Mai exact, este vorba de un preț mediu de peste 520 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Solicitarea a venit la o zi după ce ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt-Petersburg, unde au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.

Amintim că, recent, premierul Dorin Recean a anunțat, în cadrul ședinței de guvern, că cetățenii nu vor achita tarife mai mari pentru gazele naturale și energia electrică în acest sezon.

Citește mai mult