Regional

Obstrucționarea liberei circulații pe podul peste Nistru de la Gura Bâcului – Bâcioc, în atenția Comisiei Unificate de Control

Tiraspolul intenționează să intensifice prezența structurilor sale de forță în Zona de Securitate și să amplifice „controalele abuzive” asupra mijloacelor de transport și cetățenilor care traversează podul, anunță Biroul de Reintegrare. Potrivit sursei, Tiraspolul a început să-și fortifice „postul ilegal” din localitatea Bâcioc, din imediata apropiere de podul peste râul Nistru.

Potrivit Biroului de Reintegrare, la ședința Comisiei Unificate de Control, desfășurată joi, 28 noiembrie, la Bender, nu s-a ajuns la un consens privind semnarea raportului săptămânal despre situația din Zona de Securitate. Refuzul delegației transnistrene de a include în document informații despre acțiunile Tiraspolului îndreptate spre fortificarea postului din localitatea Bâcioc a dus la blocarea procesului.

Sursa citată precizează că delegația Republicii Moldova a accentuat în cadrul ședinței că asemenea acțiuni au fost inițiate de structurile de forță transnistrene încă de la redeschiderea acestei artere de circulație după o reabilitare „costisitoare efectuată cu suportul partenerilor externi”.

Acțiunile structurilor transnistrene, ce vizează controlul asupra podului ce leagă localitățile Gura Bâcului și Bâcioc, au fost criticate de delegația Republicii Moldova, care consideră că acestea afectează libera circulație și contravin misiunii de menținere a păcii.

Biroul de reintegrare anunță că dezbaterile pe acest subiect vor continua, întrucât delegațiile nu au ajuns la un consens.

Citește mai mult