Regional

Condiții mai bune și economii la energie. Grădinița din Comrat, renovată capital

Aproximativ 250 de copii de la o grădiniță din Comrat beneficiază de condiții mai bune, după o renovare capitală a clădirii. Lucrările de renovare au inclus reparația acoperișului, izolarea termică a pereților exteriori ai clădirii și a podului, schimbarea ușilor interioare și exterioare, precum și instalarea unui sistem de încălzire. Acum, pe lângă confortul asigurat copiilor, administrația instituției preșcolare se bucură de economii la energia termică de 30 la sută.

Condițiile începând cu acest an s-au schimbat mult. Ceea ce este foarte important este că în fiecare grupă poate fi reglată temperatura pentru a asigura confortul copiilor.

Copilul meu anterior deseori se îmbolnăvea. Acum avem condiții, copilul este fericit, vrea la grădiniță, mereu îmi spune asta”, spune un părinte.

Administrația grădiniței spune că în ultimii zece ani a sesizat repetat autoritățile locale pentru alocarea resurselor necesare pentru izolarea clădirii, așa cum aceasta era una din cele mai ineficiente din punct de vedere energetic. Chiar dacă au schimbat caloriferele, nu se reușea asigurarea confortului termic pentru copii, din cauza pereților care nu sunt izolați.

Aceasta a fost una dintre cele mai friguroase grădinițe. În șase grupe au fost schimbate caloriferele, însă din cauza pereților care nu au fost izolați termic, oricum era foarte frig și achitam cel mai mult pentru consumul de energie termică pe timp de iarnă. Acum copiii nu se mai îmbolnăvesc. Anul trecut, în luna noiembrie erau 120 de copii prezenți, în acest an avem peste 170 care frecventează”, a menționat directoarea gradiniței, Ana Croitor.

După izolarea pereților, instituția a reușit să facă economii la energia termică. Pentru comparație, în luna noiembrie anul trecut grădinița a achitat 180 de mii de lei pentru căldură, iar în acest an factura indică 120 de mii de lei. O parte din cheltuielile pentru reabilitarea grădiniței au fost alocate în cadrul parteneriatului între Agenția ONU pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație.

Este un spațiu de promovare a educației, dar și de integrare a refugiaților ucraineni care s-au stabilit în autonomie. Această grădiniță trebuie să funcționeze ca noi să dispunem de educație pentru toți copiii, acest lucru este cel mai important, pentru că le permite copiilor să crească, să stabilească prietenii care să dureze în timp”, afirmă Anne-Marie Deutschlander, șefă la Misiunea UNHCR.

Renovarea grădiniței este parte a planului de pregătire pentru iarnă 2023-2024 al Forumului de Coordonare a Persoanelor Refugiate. Proiectul a fost realizat datorită suportului Guvernului și poporului Statelor Unite ale Americii.

Citește mai mult