Parlamentul Suediei va sprijini agenda europeană a Republicii Moldova. Igor Grosu: „Ne va ghida cu expertiză în implementarea recomandărilor Comisiei Europene”
Parlamentul Suediei va acorda sprijin politic pentru agenda de integrare europeană a Republicii Moldova, în special pe durata președinției sale în Consiliul Uniunii Europene. Despre aceasta a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, după întrevederea cu omologul său suedez, Andreas Norlén, potrivit unui comunicat al Legislativului de la Chișinău.
Cei doi șefi de legislativ s-au întâlnit la Stockholm în cadrul vizitei oficiale întreprinse de Igor Grosu în Suedia. Oficialii au vorbit despre situația din regiune, impactul războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, precum și despre crearea grupului parlamentar de prietenie moldo-suedez.
„Am primit asigurări că Parlamentul Suediei va continua suportul politic pentru agenda noastră europeană, în special pe durata președinției suedeze a Consiliului UE și ne va ghida cu expertiză în implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene și mersul reformelor din țara noastră”, a anunțat Igor Grosu.
Igor Grosu a apreciat contribuția guvernului suedez, în valoare de circa 14 milioane de euro în cadrul Platformei de sprijin a Republicii Moldova de la Paris. Totodată, Președintele Parlamentului a primit asigurări că Suedia va continua să fie alături de cetățenii Republicii Moldova.
„Suedia a fost alături de noi atunci când Republica Moldova a primit embargo din partea Federației Ruse, iar, datorită sprijinului suedez, acum vinurile noastre au ajuns să concureze pe cele mai importante piețe din lume”, a menționat Președintele Parlamentului.
Igor Grosu i-a mulțumit Președintelui Riksdagului, Andreas Norlén, pentru participarea sa, în primăvara anului trecut, la reuniunea Președinților de Parlament din Statele Baltice și Nordice (NB8).
„Acea vizită, alături de alți șapte președinți de Parlament, ne-a încurajat să fim și mai determinați în proiectul nostru de țară – integrarea în Uniunea Europeană”, a afirmat șeful legislativului.
De-a lungul anilor, Guvernul de la Stockholm a investit în diverse proiecte importante din Republica Moldova, printre care cele în domeniul IT, cum ar fi Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, dar și sistemul e-Parlament, în domeniul medicinii și în realizarea brandului de țară în domeniul vitivinicol.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu o delegație parlamentară, efectuează o vizită oficială în Regatul Suediei, în perioada 6-9 februarie 2023, la invitația omologului său suedez.