România, victorie și calificare în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin
Echipa națională de handbal feminin a Românei s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European. "Tricolorele" au realizat această performanța grație victoriei obținute în fața reprezentativei Serbiei.
La competiția ce se desfășoară concomitent în trei țări - Austria, Ungaria și Elveția - reprezentativa României a învins Serbia cu scorul de 27:25 în ultimul său meci din grupa B.
În partida jucată în orașul maghiar Debrecen, Serbia a făcut o primă repriză mai bună decât România și a condus chiar la 5 goluri diferență, 15:10 era scorul înregistrat în minutul 26. La pauză, România era condusă cu 13:16.
În partea a doua, însă, româncele au schimbat cursul jocului. Tricolorele au egalat la 22:22, au jucat din ce în ce mai bine, iar ulterior au preluat conducerea pe tabela de marcaj și nu au mai cedat-o până la final, câștigând cu 27:25.
Ștefania Stoica și Sonia Seraficeanu, cu câte 5 goluri în contul personal, au fost cele mai bune marcatoare la echipa învingătoare.
În celălalt meci al grupei, Muntenegru a învins Cehia cu scorul de 28:21.
Astfel, Muntenegru și România s-au calificat faza grupelor principale de pe primele două locuri în grupa B.