Diaspora

Veste bună pentru moldoveni. În 2025, va fi deschis un Consulat General al Republicii Moldova la Chicago

Republica Moldova va deschide un consulat general în orașul american Chicago în prima jumătate a anului 2025. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Mihai Popșoi, după întrevederea cu subsecretarul de Stat pentru Afaceri Politice al SUA, John Bass, de la Washington. Potrivit șefului diplomației de la Chișinău, decizia vine ca urmare a numeroaselor solicitări din partea cetățenilor moldoveni.

Astfel, Consulatul va sprijini cetățenii noștri stabiliți în Statele Unite ale Americii, va facilita accesul lor la servicii consulare și va întări legătura cu comunitatea noastră din această regiune.

I-am mulțumit subsecretarului de Stat pentru Afaceri Politice, John Bass, pentru faptul că SUA a aprobat demersul înaintat de Ministerul Afacerilor Externe. Acest lucru ne oferă posibilitatea de a extinde prezența consulară a Republicii Moldova în SUA”, a spus Mihai Popșoi.

La Washington, ministrul de Externe a discutat cu oficialul american și despre consolidarea Dialogului Strategic cu Statele Unite ale Americii. În acest sens, a fost acceptată lansarea unei noi etape în relația bilaterală dintre țara noastră și SUA - inițierea negocierilor pentru avansarea spre un Parteneriat Strategic, cu accent pe fortificarea securității, rezilienței energetice și dezvoltării economice.

Amintim că ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, efectuează o vizită de lucru la Washington și în Raleigh, Carolina de Nord, în perioada 2-9 decembrie.

Citește mai mult