Social

45 de antreprenori vor beneficia de granturi din partea Uniunii Europene și a Guvernului Republicii Moldova

Un număr de 45 de antreprenori vor primi granturi în valoare totală de 12,2 milioane de lei pentru a-și dezvolta afacerile. Cei mai mulți antreprenori vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, iar alții din partea Guvernului. Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial, aproape jumătate dintre beneficiari reprezentând acest domeniu.

Iurie Caraman a accesat un grant de jumătate de milion de lei din partea Organizației pentru Dezvoltarea Afacerilor (ODA). Acesta administrează o fermă cu 280 de vaci în satul Holercani din raionul Dubăsari. Din acești bani, urmează să procure utilaj performant.

„Problema cea mai mare pe care noi am avut-o pe parcursul anilor a fost gunoiul de grajd, erau probleme cu stocarea. Planificăm să construim două bazine care ar da posibilitatea de a păstra bălegarul care ulterior va fi folosit pe terenurile agricole pe care le avem în posesie. Vom fi ajutați să procurăm malaxoare care ar amesteca îngrășămintele și, ulterior, vom dezvolta ferma cu capacitatea care ar permite să construim o fabrică de procesare a laptelui”, a relatat antreprenorul.

Victor Belciug și-a deschis acum doi ani un service auto în orașul Hâncești. Pentru dezvoltarea afacerii, a accesat un grant de 200 de mii de lei.

„E afacere personală, a fost ca o dorință mare, e afacere de familie. Lunar, în service la noi, deservim aproximativ 100 de automobile, deja utilajul e învechit și este necesar de reînnoit”, a spus Victor Belciug.

De șase ani, Ion Rusu administrează în orașul Cricova un hotel. Bărbatul spune că în ultima perioadă observă o creștere a numărului vizitatorilor străini. Cu ajutorul grantului de 430 de mii de lei, va îmbunătăți sistemul digital.

„Vrem să îmbunătățim serviciile de management cu clienții, îmbunătățirea site-ului pe care îl avem, implementarea achitărilor pe site, promovarea să o îmbunătățim pe rețelele de socializare”, a punctat Ion Rusu.

Iar Elena Crețu a accesat un grant în premieră. Tânăra urmează să amenajeze un studio foto.

„Toți banii sunt investiți în softuri, lumini, doar în tehnică, pentru a fi un studio la nivel”, a precizat Elena.

*„Noi continuăm pe agenda noastră de dezvoltare ca să ajutăm pe mai mulți să vindeți nu doar în interiorul țării, dar și în exterior. Acum tot mai multe companii aleg piața UE pentru afacere”, a subliniat Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

„Sprijinul antreprenoriatului și dezvoltarea durabilă a IMM-urilor în continuare va ocupa locul central în parteneriatul nostru cu Republica Moldova și va fi una din prioritățile noului cadru de cooperare, agendă, reforme și creștere pentru Republica Moldova, care în acest moment se negociază cu Guvernul”, a declarat Adam Grodzicki, șef adjunct al secției cooperare din Delegația UE.

De la începutul anului, prin intermediul ODA, peste 500 de companii au acces granturi în valoare de 205 milioane de lei. Aproape 150 de mii de lei au fost asigurate de bugetul de stat, restul - de Uniunea Europeană.

Citește mai mult