Recean, despre cel mai pesimist scenariu: La anul viitor am putea avea deconectări de energie electrică de câteva ore
Din ianuarie 2025, am putea avea deconectări de energie electrică care vor dura câteva ore, în cazul celui mai pesimist scenariu când nu vor fi livrate gaze spre centrala de la Cuciurgan pentru a genera energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
„Noi s-ar putea să avem niște deconectări, dar acele deconectări se vor măsura în ore, nu în săptămâni sau în luni. Ele se vor întâmpla de ce? Pentru că ai nevoie pur tehnic de adaptare de import a energiei electrice prin România, în cel mai pesimist scenariu. Vom fi nevoiți să creăm așa-numite interconectări insulare, pe granița de vest a Republicii Moldova cu sistemul energetic din România, pe liniile de 110 kV, adică cele izolate de liniile de 400 kV, care pot fi afectate de eventuale distrugeri din Ucraina”, a declarat Dorin Recean.
Potrivit premierului, acest scenariu va fi posibil în cazul în care „Gazprom” nu-și va onora obligațiile contractuale și pe malul stâng nu vor fi livrate gaze naturale pentru producerea energiei electrice.
„Primul lucru ce se va întâmpla, noi vom cumpăra energie electrică din Vest prin România, fie din România, fie din alte țări, dar pe liniile Isaccea-Vulcănești, dar și pe liniile din Nord eventual. Al doilea lucru - vom crește capacitatea de producere locală a energiei electrice, inclusiv la Termoelectrica aici, la Chișinău, dar și la celelalte centrale disponibile, inclusiv vom activa în măsura posibilității hidrocentrala de la Costești acolo, cu capacitatea ei, ea este mică, dar totuși, deci vom asigura că toată energia verde eoliană și fotovoltaică, la fel va fi livrată pe piața locală”, a spus premierul.
Totodată, Dorin Recean a menționat că este examinat și scenariul în care vom cumpăra și vom livra gaze naturale la Cuciurgan pentru a produce cel puțin o parte din cantitatea necesară de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.