Zelenski anunță câți militari a pierdut Ucraina pe câmpul de luptă de la începutul războiului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că 43.000 de soldați ucraineni au fost uciși și 370.000 răniți de la începutul războiului cu Rusia. Până acum, autoritățile ucrainene s-au ferit să dea cifre despre pierderile Kievului, făcând doar estimări pentru pierderile Rusiei, pe care acum le cifrează la 750.000 de morți și răniți.
„De la începutul războiului, Ucraina a pierdut 43.000 de soldați uciși pe câmpul de luptă”, a scris Volodimir Zelenski duminică, într-o postare pe rețelele sociale. El a adăugat că numărul răniților a fost de 370.000, din care jumătate s-au întors să se lupte.
Președintele ucrainean afirmă totodată că Ucraina are nevoie de o „pace durabilă”, pe care Rusia să nu o poată „distruge în câțiva ani” prin lansarea unui nou conflict.
El face aceste declarații în urma unei întâlniri sâmbătă cu președintele american ales Donald Trump la Paris.
”Am declarat că avem nevoie de o pace dreaptă și durabilă, o pace pe care rușii să nu o poată distruge în câțiva ani, așa cum au făcut în multe rânduri în trecut”, subliniază Zelenski pe platforma X, după întâlnirea sa cu Donald Trump și președintele francez Emmanuel Macron.
Yesterday, I visited President @EmmanuelMacron at the Élysée Palace and had a good meeting with President @realDonaldTrump.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 8, 2024
We discussed important issues on the battlefield and in the global situation, from our frontlines to North Korea. I stated that we need a just and enduring…
Pe de altă parte, Zelenski vorbește de 750.000 de victime în dreptul armatei ruse, din care 190.000 de morți și peste 550.000 de răniți. „Începând cu luna septembrie a acestui an, Rusia a pierdut trupe pe câmpul de luptă într-un raport de 5 la 1 sau chiar 6 la 1 față de noi. Ei doresc să acapareze cât mai mult teritoriu înainte ca presiunea globală asupra lor să devină insuportabilă”, a mai spus Zelenski.
Președintele ales american Donald Trump a făcut apel duminică, pe platforma sa Truth Social, la o „încetare imediată a focului” și la negocieri pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.
„Ar trebui să avem o încetare a focului imediată și ar trebui să înceapă negocieri. Prea multe vieți s-au pierdut în van, prea multe familii au fost distruse și, dacă asta va continua, ar putea să se transforme în ceva mai mare, mai rău”, a scris Trump, adăugând că Ucraina a pierdut „într-un mod ridicol”, 400.000 de soldați și „mai mulți civili”.