Social

Riscă ani grei de pușcărie pentru exploatarea sexuală a adolescentelor. Cinci tineri, trimiși pe banca acuzaților

Cinci tineri au fost trimiși pe banca acuzaților, fiind învinuiți de exploatarea sexuală a șapte adolescente. Victimele erau originare din Chișinău, Căușeni și Ialoveni și proveneau din familii vulnerabile. Potrivit poliției, pentru săvârșirea faptelor incriminate, tinerii riscă ani grei de pușcărie sau chiar detenție pe viață.

simbol
Sursa: simbol

Cazul a fost deconspirat în primăvara anului 2022. Adolescentele erau „recrutate” prin rețele sociale precum, și prin comunicarea directă cu unii învinuiți.

„Majoritatea adolescentelor provin din familii cu situație financiară precară sau din familii cu părinți separați și, deci, au fost convinse să presteze servicii sexuale contra plată – atât în apartamentele în care erau adăpostite, cât și la destinațiile solicitate de clienți”, menționează oamenii legii.

Proxeneții le promiteau 50% din taxa clienților, iar suplimentar erau nevoite să achite chiria apartamentului, hrana, produsele cosmetice și de igienă, serviciile de taxi și pază, asigurată de doi învinuiți.

Potrivit declarațiilor depuse în cadrul dosarului investigat de ofițerii CCTP, în majoritatea cazurilor, adolescentele prestau servicii în timpul serilor și noaptea, deservind fiecare câte 3-4 clienți. În cazul în care adolescentele refuzau deservirea clienenților, „acestea erau constrânse de către învinuiți și prin aplicarea forței fizice”, menționează Poliția. Mai mult decât atât, grupul infracțional le obliga să întrețină primul raport sexual cu unul dintre învinuiți.

liderul grupului s-a dovedit a fi un tânăr care la momentul comiterii infracțiunii avea 24 de ani. Acesta era anunțat în căutare, după ce a fost condamnat anterior la cinci ani închisoare pentru jaf. Tânăra care coordona nemijlocit activitatea adolescentelor și administra finanțele grupului provenite din exploatarea adolescentelor avea 17 ani.

Învinuiții sunt originari din Chișinău, Ialoveni și Telenești, alți doi sunt din Căușeni.

Patru din aceștia se află în arest preventiv, un alt învinuit în este în arest la domiciliu, iar tânăra învinuită este cercetată în libertate. Investigațiile continuă și în privința altor complici ai acestora.

Potrivit legii, traficul de copii comis în împrejurările descrise în dosarul penal se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață. Până la pronunțarea sentinței la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani și rămânerea ei definitivă, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Citește mai mult