Social

Fostul președinte al organizației teritoriale Ocnița a fostului Partid „Șor” va fi judecat pentru complicitate la finanțare ilegală

Fostul președinte al organizației teritoriale Ocnița a Partidului Politic „Șor” va ajunge în fața judecătorilor. Acesta este acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a partidului din surse provenite de la un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor, și de utilizarea acestor fonduri în activitatea partidului. Dosarul a fost transmis instanței de judecată, informează Procuratura Anticorupție.

Potrivit procurorilor, în perioada 23 iulie – 20 octombrie 2022, inculpatul a acceptat cu bună-știință suma de peste 1,6 milioane de lei, bani proveniți din surse ilicite, pentru a finanța și întreține activitățile partidului, declarat neconstituțional în 2023. Banii au fost utilizați pentru „activitatea și întreținerea partidului, în scopul promovării și realizării intereselor partidului pe arena politică din Republica Moldova, de obținere prin mijloace ilicite a puterii în stat”, se menționează în comunicat.

În cadrul anchetei, procurorii au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste 440 de mii de lei pentru a asigura recuperarea prejudiciului. Învinuitul nu își recunoaște vina.

Cazul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pentru această infracțiune, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani sau amendă de până la 1850 de unități convenționale, alături de interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de până la 5 ani.

Precizăm că mai mulți membri ai fostului Partid Politic „Șor” sunt implicați în dosare penale legate de finanțarea ilegală a formațiunii. Printre aceștia se numără deputata Marina Tauber, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi.

Dosarul privind finanțarea ilegală a ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a fost pornit la începutul anului 2022.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult