Social

Program de granturi școlare, lansat de MEC. 120 de instituții din țară vor beneficia de sprijin financiar în valoare de 36.000 de euro

Instituțiile de învățământ din Republica Moldova pot concura pentru granturi de 36.000 de euro pentru dezvoltarea profesională a cadrelor, materiale didactice și preluarea de bune practici, în vederea sprijinirii metodelor inovative de predare. În total vor fi selectate 120 de școli.

Acțiunile sunt parte a proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, finanțat de Banca Mondială și alți parteneri externi, cu un buget de 4,32 milioane de dolari, a anunțat astăzi ministrul Educației, Dan Perciun, la lansarea programului. Instituțiile de învățământ pot depune dosarul pentru a beneficia de granturi până pe 31 decembrie.

„Instituțiile care vor trece de această etapă vor beneficia de instruiri pentru a dezvolta și a scrie un mic proiect prin care să explice cum acele echipamente pe care le vom procura se vor încadra în procesul educațional și cum vor contribui la inovarea și îmbunătățirea procesului, ulterior fiind analizat acest proiect și o decizie finală urmează a fi luată până în luna mai. Ulterior cele 120 de instituții selectate vor beneficia de lucrurile solicitate începând cu noul an școlar”, a explicat Dan Perciun.

Inițiativa are scopul de a consolida sistemul educațional prin inovații și îmbunătățirea metodelor pedagogice, a declarat Ana Olifer din partea Băncii Mondiale. Aceasta subliniază că prioritățile naționale de dezvoltare includ promovarea utilizării instrumentelor digitale și a experiențelor de învățare active și captivante pentru elevi, precum și sprijinirea programelor pentru elevii de alte etnii, din familii social vulnerabile, persoanele cu dizabilități și refugiații ucraineni.

*„Programul de granturi școlare își propune să sprijine avansarea practicilor de instruire inovatoare în școli, precum și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Ne propunem să sprijinim inițiativele educatorilor și elevilor din Moldova pentru a consolida rețele de învățare precum și a inspira practici didactice inovatoare. Programul va prioritiza proiectele care se aliniază priorităților naționale de dezvoltare, inclusiv utilizarea instrumentelor digitale, îmbunătățirea evaluării învățării, promovarea învățării active și colaborative, precum și sprijinirea elevilor dezavantajați", a menționat Ana Olifer.

Totodată, partenerii de dezvoltare vor aloca circa 2,3 milioane de dolari pentru dotarea a 200 de instituții cu echipamente necesare în procesul de studii. În proiect vor participa și 200 de grădinițe care vor beneficia de un pachet de sprijin ce va include atât dotări, cât și formări continue pentru cadrele didactice.

Citește mai mult