Economic

Până pe 31 decembrie fermierii pot depune dosarele pentru a primi granturi. Secretar de stat: „Sunt mai multe criterii care ar determina suma”

Până pe 31 decembrie agricultorii mai pot depune dosarele în cadrul Programului de granturi post-investiționale pentru adoptarea practicilor agricole moderne și eficiente. Oricine poate înainta dosarul, doar să corespundă criteriilor de eligibilitate, a menționat secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1.

Este deschis apelul, oricine poate înainta dosarul, să corespundă criteriilor de eligibilitate, se examinează de către comisie și se oferă acel punctaj conform fișei pe care o avem. Dacă punctajul este mai mare de 60 – este eligibil și poate fi finanțat. Sunt mai multe criterii care ar determina suma: contribuția proprie, ceea ce vine din partea grantului”, a declarat secretarul de stat.

Vasile Șarban a precizat că în continuare va fi diversificată această gamă de servicii, obiective care pot fi finanțate prin intermediul acestui proiect: „Producătorii sunt foarte deschiși la aplicare. Dar este o mică problemă ce ține de instruirea producătorului de a forma acel pachet de documente, de a putea aplica, elabora un proiect de business-plan sau proiect de afaceri, ceea ce îi pune în dificultate”.

Făcând legătură cu riscurile cu care se confruntă producătorii agricoli, în Republica Moldova ar trebui de trecut la o agricultură modernă, susține secretarul de stat.

Ar însemna tehnologie modernă, introducerea IT în agricultură, tratamentele cu drone și cu volume mai mici de preparate de uz fitosanitar, utilizarea GPS-ului la lucrările care se efectuează, stații meteo care înregistrează toți indicatorii agroclimaterici: e vorba de umiditatea la sol la diferite adâncimi, înregistrarea temperaturilor minime și maxime și durata lor. Se poate de utilizat softul și de a determina termenul optim de efectuare a unor lucrări de stropire contra bolilor sau dăunătorilor. Totul se poate efectua de la calculator, din birou”, a mai spus Șarban.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, de la lansarea programului în anul 2022 până acum, au fost repartizate 14,8 milioane de lei, ceea ce ar însemna 780 de mii de dolari. În cadrul celui de-al cincilea apel pentru finanțare, Comisia de evaluare și selecție a aprobat 20 de solicitări și a acordat finanțări în valoare totală de peste 185 de mii de dolari, valoarea medie a unui grant fiind de aproximativ 9300 de dolari.

Menționăm că programul de granturi compensează o parte din costurile aferente achiziției de echipamente agricole și implementării unor metode inovatoare precum semănători No-Till, combine și tocătoare performante, bazine de acumulare și sisteme de irigare eficiente. Scopul acestor investiții este de a promova un management durabil al resurselor agricole și de a crește competitivitatea fermierilor.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult