România, mai aproape de Republica Moldova. A fost semnat Acordul privind controlul coordonat la PTF Leușeni - Albița
Ministrul de Interne, Ana Revenco, și omologul său român, Lucian Bode au semnat la Albița (România) Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Implementarea acestui acord va permite fluidizarea traficului la frontieră prin controlul efectuat doar la intrarea în România. Ana Revenco și-a exprimat speranța că acest mecanism va fi funcțional la începutul primăverii.
După semnarea documentului, Ana Revenco a declarat că acest control coordonat este un mecanism firesc al relațiilor de prietenie, de frăție dintre Republica Moldova și România, un mecanism generat de războiul din Ucraina, care schimbă esențial lucrurile, dar și dinamizează relațiile comerciale dintre cele două state.
„Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat la Albița este născut din nevoia țărilor noastre de a avea un mecanism nou, care să asigure la alt nivel securitatea frontierelor dintre Republica Moldova și România. Astfel, devenim pilonii principali în prevenirea și lupta cu criminalitatea transfrontalieră organizată, terorismul, extremismul și spălarea banilor”, a declarat Ana Revenco.
Vestea bună pentru cetățeni este că în curând se va reduce timpul de așteptare care vor solicita trecerea în acest punct, a adăugat ministrul. Ana Revenco a accentuat că infrastructura în principalele puncte de trecere a frontierei trebuie regândită, modernizată.
„Trebuie să creăm noi căi de acces către România, către UE, astfel ca distanțele dintre noi să devină cât mai puțin sesizată”, a spus ministrul moldovean de Interne.
La rândul său, ministrul român de Interne Lucian Bode a menționat că semnarea Acordului este un moment foarte important pentru România și Republica Moldova.
„România și Republica Moldova au făcut astăzi un prim pas care ne va permite să acționăm coordonat și mai eficient în fața provocărilor actuale, consolidând în același timp cooperarea dintre statele noastre. (…) Semnarea acordului ne va permite să gestionăm mai eficient efectele create de contextul de securitate regional. Înainte de război, înregistram sub 5 milioane de treceri anuale ale frontierei cu Republica Moldova, în timp ce în 2022 s-a înregistrat cifra record de 9,6 milioane de treceri prin toate cele șase PTF cu R. Moldova, dintre care 40% pe aici, prin Albița. Un număr atât de mare arată că statele noastre sunt mai interconectate ca niciodată. Semnarea acestui acord este o dovadă că R. Moldova e un partener de încredere al UE. Datorită acordului, timpii de așteptare se vor reduce, pentru că nu vor mai fi două verificări succesive, ci doar una. E un proiect pilot în care ne vom comporta ca două țări membre ale UE”, a declarat Lucian Bode.
Potrivit lui Bode, controlul va fi efectuat pe teritoriul României, iar în cadrul acestuia vor activa polițiștii de frontieră și reprezentanți ai Serviciului Vamal din Republica Moldova și din România.
Ministrul român de Interne a precizat că acordul semnat va intra în vigoare după ratificarea de către legislativele celor două țări.