Social

CSJ respinge cererea de revizuire a condamnării lui Vladimir Filat: Nu sunt motive pentru redeschidere

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea fostului premier Vladimir Filat și a avocaților săi privind redeschiderea procesului penal în care acesta a fost condamnat pentru corupție pasivă și trafic de influență. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi și este definitivă, anunță Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM).

Zdg
Sursa: Zdg

Magistrații au precizat că violarea dreptului la un proces echitabil, constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) în cauza „Filat v. Moldova”, nu este suficientă pentru redeschiderea procesului. Potrivit completului, redeschiderea este justificată doar atunci când încălcarea „trezește un dubiu serios în privința rezultatului procedurilor”. În acest caz, CtEDO nu a recomandat explicit redeschiderea.

Vladimir Filat și avocații săi au invocat decizia CtEDO din 31 ianuarie 2023, care a constatat că examinarea cauzei sale s-a desfășurat cu ușile închise, încălcându-se astfel principiul publicității procesului.

Încălcarea invocată de CtEDO se referă la lipsa de transparență, fără a pune sub semnul întrebării soluția finală a procesului, mai precizează CSM.

Dezavantajele invocate de apărare fie au fost eliminate, fie urmează să expire, iar judecătorii consideră că nu sunt suficient de grave pentru a justifica revizuirea.

Decizia CSJ vine după o serie de cereri depuse de apărarea lui Vladimir Filat, începând cu 20 iunie 2023.

Amintim că, în iunie 2016, Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, în urma unui autodenunț al oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat și el mai târziu pentru frauda din sistemul bancar. În timp ce era încarcerat, Filat și-a căutat dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). El s-a plâns pe încălcarea drepturilor la un proces echitabil.

În 2023, patru ani mai târziu după ce a fost eliberat din închisoare, Curtea a obligat Guvernul de la Chișinău să-i achite lui Vlad Filat un prejudiciu moral de 7.500 de euro. Fostul premier solicitase prejudicii de patru ori mai mari (30 de mii de euro). În 2024, Vlad Filat a fost achitat în dosarul în care era învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Sentința a fost contestată atunci de procurorii anticorupție.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult