Economic

Din 1 ianuarie, va fi interzis exportul de energie electrică generată în R. Moldova, potrivit deciziei CSE

Începând cu 1 ianuarie 2025, între orele 06:00 - 23:00, energia electrică produsă în țară va fi tranzacționată doar pe piața internă. Exportul acesteia va fi interzis în acest interval de timp, cu excepția zilelor de odihnă și a sărbătorilor zile nelucrătoare. O dispoziție în acest sens a fost adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Totodată, producătorii și/sau furnizorii de energie electrică de pe piața internă care nu au semnate contracte de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe piața internă, vor tranzacționa energia electrică către SA Energocom, la prețul-plafon ce nu va depăși prețul minim contractat de Energocom cu producătorii de energie.

De asemenea, timp de cinci zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va ajusta prețurile la energia electrică și termică, produse de întreprinderile de termoficare, în baza componentelor incluse în prețul și tariful în vigoare, aplicând prețul actual de achiziție a gazelor naturale.

Potrivit dispoziției CSE, în cazul sistării de către Gazprom a livrărilor de gaze naturale către consumatorii malului stâng al Nistrului, Vestmoldtransgaz nu va plasa licitații trimestriale, lunare, zilnice și intra-zilnice de rezervare a capacității și nu va accepta nominalizări la punctul de interconectare Grebeniki, până la îndeplinirea condițiilor de garantare a tranzitului de către SRL Tiraspoltransgaz.

Dispoziția CES mai prevede că, în perioada stării de urgență, între participanții pieței cu amănuntul și angro a energiei electrice nu vor fi calculate penalități în cazul nerespectării termenului de achitare. Aceeași măsură este aplicată și în cazul gazelor naturale furnizate/livrate, pentru o perioadă ce nu va depăși 45 de zile.

O altă măsură aprobată permite amplasarea temporară, pe perioada stării de urgență, a generatoarelor electrice pe terenurile proprietate publică, adiacente proprietății private, fără coordonarea prealabilă a schemei de amplasare, cu respectarea normelor de siguranță, acces și ordine publică. Administrațiile publice locale și instituțiile publice care dispun de centrale termice care funcționează pe bază de biocombustibili solizi le vor utiliza pe acestea, în mod prioritar.

Menționăm că, din 16 decembrie curent, Republica Moldova se află în stare de urgență, în legătură cu o potențială criză umanitară în regiunea transnistreană prin nerespectarea de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului. Aceasta ar putea duce inclusiv la întreruperea producției de energie electrică generată de Centrala de la Cuciurgan.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult