12 instituții publice din Zona de Securitate au fost deconectate de la rețeaua de gaze naturale
Compania Tiraspoltransgaz a deconectat de la rețeaua de gaze naturale 12 instituții publice din localități amplasate în Zona de Securitate, a confirmat Biroul politici de reintegrare.
Este vorba de raionul Dubăsari, municipiul Bender și din proximitatea acestuia, inclusiv 4 instituții de învățământ, 1 instituție medicală și 2 instituții culturale.
În plus, agentul termic a fost sistat pentru mai multe sedii publice din orașul Bender, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale Republicii Moldova.
Guvernul monitorizează situația din regiune, se mai menționează în comunicatul emis de Biroul politici de reintegrare.
Amintim că Gazprom a confirmat oficial că suspendă livrările de gaze naturale către Republica Moldova, începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 07:00. Într-o notificare trimisă companiei Moldovagaz, în care e acționar majoritar, concernul rus invocă refuzul părții moldovenești de a achita datoriile pentru livrările de gaze și susține că e o încălcare „semnificativă” a contractului în vigoare. Gazprom a evitat să spună până când anume își va menține în vigoare decizia de a suspenda livrările, dar a sugerat că ar putea să e revădă și că va notifica Moldovagaz.
Gazprom a condiționat anterior livrarea gazelor naturale cu achitarea pretinselor datorii istorice acumulate de compania-fiică Moldovagaz. Potrivit concernului rus, datoriile malului drept ar fi de peste 700 de milioane de dolari, sumă pe care Republica Moldova nu o recunoaște pentru că a fost prescrisă în urma unui audit realizat la Moldovagaz, audit pe care Gazprom refuză să îl accepte.
Citește și: