Deputații au făcut bilanțul: Ce a marcat agenda parlamentară a anului 2024
Aleșii poporului au tras linie și au făcut bilanțul anului parlamentar. Deputații au dezbătut și aprobat diverse proiecte de lege, ce țin de domeniile social, economic sau electoral. În timp ce majoritatea parlamentară își numără reușitele, opoziția, la final de an, critică lipsa de deschidere pentru inițiativele ei legislative.
„Nu am mers pe proiecte populiste, nu am mers pe proiecte ideologice. Cei de la guvernare au mers anume pe acest segment. Au și împins proiecte legislative care presupunem că au o tentă de cartel în spate, dar și comercială, cum ar fi aceeași lege a jocurilor de noroc, a petrolului”, a declarat Adrian Albu, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
În timp ce opoziția se plânge pe lipsa de colaborare cu majoritatea parlamentară, deputații guvernării se laudă cu inițiative menite să susțină domeniul energetic.
„A fost proiectul privind separarea operatorului de transport al gazelor naturale. De 30 de ani urmărim să avem o independență a sectorului gazelor naturale, să nu depindem doar de o singură companie și prin acel proiect am scos monopolul Gazprom-ului asupra sistemului nostru de transportare a gazelor naturale”, a afirmat Radu Marian, deputat PAS.
„Sunt anumite proiecte de legi care acum sunt votate, dar vor da roade peste un an sau peste doi. Pot să ofer aici exemplul proiectelor care au simplificat procedura de instalare a panourilor fotovoltaice, au dat un rezultat fenomenal și această creștere a energiei regenerabile în Republica Moldova a fost de vreo 50 de ori”, a menționat Dorian Istratii, deputat PAS.
În schimb, deputații din ambele tabere au reușit să obțină susținerea colegilor pe câteva proiecte ce vizează sfera socială.
„Proiectul de lege cu privire la sănătatea și bunăstarea mintală. Un proiect actual, mai ales în contextul consecințelor pandemice ale stresului, al războiului din Ucraina, al multor situații și provocări de ordin personal prin care trecem”, a menționat deputata PAS, Ana Racu.
Iar deputata Alla Darovannaia se mândrește cu faptul că Parlamentul a votat alocarea de bani pentru alimentația gratuită în școli pentru clasele V-IX, promovată, așa cum spune ea, de trei ani de socialiști.
„Doamna președintă a venit exact cu un asemenea proiect în campania electorală și el este deja promovat și, de la 1 ianuarie, copiii din clasele V-IX o să beneficieze de alimentație gratuită în școli. Eu mă bucur foarte mult, pentru că ideea a fost a noastră”, a menționat Darovannaia.
Nu toate inițiativele opoziției au ajuns pe masa dezbaterilor în plen.
„Opoziția în Parlamentul de legislatura a 11-a este opoziția a cărei proiecte nu sunt acceptate, nu sunt votate, din păcate. Dar proiectele pe care le-am înaintat, mai multe de 50, se referă, în primul rând, la domeniul social”, a menționat deputata Reghina Apostolova.
Mai multe inițiative aprobate vor produce rezultate într-un an sau în câțiva, susțin unii parlamentari.
„Au fost votate mai multe legi, care pe anumite domenii au îmbunătățit legislația. Mai departe Guvernul prin modificarea acestor legi are pârghii suplimentare ca să poată guverna. Urmează să-și facă efectul anul următor sau în timp, pentru că orice lege își prezintă eficiența în timp”, a subliniat deputatul PAS, Lilian Carp.
Fiecare ședință plenară este monitorizată de Promo-LEX. Rapoartele organizației subliniază constatari vechi, precum lipsa transparenței decizionale, sau că multe proiecte în mod neclar sunt examinate în regim de urgență, ori că nu există destulă comunicare. Totuși, putem remarca practica votării în consens, de către deputații majorității parlamentare și cei ai opoziției, a unor proiecte.
„Atunci când spun că sunt legi care trec mai repede, ele trec mai repede cu acordul ambelor fracțiuni. Eu niciodată n-am pus la vot atunci când nu există acordul fracțiunilor. Au fost vreo patru proiecte din domeniul agriculturii, cu privire la semințe, carcase, cu referire la pescuit, toți au votat unanim. Cele care sunt mai puține, adică unde nu avem consens, sigur, nu avem consens atunci când e vorba de combaterea corupției, imixtiunea în treburile interne ale statului”, a menționat, în context, președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Nu toți cetățenii sunt mulțumiți de activitatea parlamentară din acest an și și-ar dori să vadă o mai bună conlucrare între aleșii poporului.
VOX: „Se învață a lucra, sunt de la grădiniță, din păcate, deși au diplome care nu se fac în Republica Moldova”;
„De fiecare dată cei care-s la putere spun că totul e ok, opoziția spune că totu-i rău și la următoarele alegeri o să fie altă putere care o să spună că totu-i rău, unii parlamentari o să spună că totu-i bine”;
„Ei au anumite relații, dar din cauza asta noi avem de suferit pentru că nu pot ajunge la un consens să ia niște hotărâri bune pentru populație”;
„Cred că este o problemă de comunicare între opoziție și actuala guvernare. Este dezordine, cred eu, mai ales din partea opoziției”;
„Ceea ce am văzut noi la nivel de Parlament, nu există acea unitate și coeziune. Nici la nivel de clasă politică, nici la nivel de societate. În toiul sărbătorilor de iarnă ar fi bine să venim mai mult cu mesaje de unitate, pentru că de fapt perioadele pe care le trăim sunt foarte grele, provocatoare, de aceea trebuie să fim mai buni unii cu alții, inclusiv clasa politică.”
Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a a fost constituit la 26 iulie 2021, în urma alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021. Respectiv, își va încheia activitatea în iulie 2025, urmând, în acest sens, să fie stabilită data următoarelor alegeri parlamentare.