Maia Sandu, discurs de Revelion: „Să intrăm în 2025 cu credința că Moldova are un viitor frumos”
Încheiem un an care ne-a pus pietre de încercări în față, dar ne-a deschis și multe drumuri, a menționat președinta Maia Sandu în discursul în noaptea dintre ani pentru cetățenii moldoveni din țară, dar și cei aflați în străinătate. Președinta le-a urat tuturor să trăiască în pace, fără provocări și să privească unii spre alții cu încredere.
„Este important să nu permitem ca diferențele dintre noi să facă tot mai mare golul dintre oameni. Putem micșora acest gol doar dacă ne acceptăm diferențele, conștientizând, în același timp, că ne dorim același lucru pentru familia noastră și pentru toată Moldova. Să trăim în pace, să fim sănătoși, să avem o viață din ce în ce mai bună, să lăsăm copiilor moștenire o țară sigură, unde au viitor. Și – cel mai important – înțelegând că fiecare moldovean are rolul său în atingerea acestui scop național comun”, a spus Maia Sandu.
„Știm că sunt țări care trăiesc mai bine decât noi. Și noi vrem să trăim ca ele. Am decis împreună că mergem în Uniunea Europeană. Și suntem pe acest drum! Acum avem doar două opțiuni: ne oprim, pentru a ne jelui pe soartă, pentru că e prea greu, pentru că ne lăsăm cuprinși de lehamite, sau continuăm să mergem înainte, cu capul sus. Noaptea dintre ani este o ocazie bună să ne răspundem ca popor la câteva întrebări în acest drum (...) Eu cred că putem. Și am arătat lumii întregi câtă forță are o Moldovă unită. Dar știu sigur că pentru a reuși este nevoie să fim cât mai mulți care credem acest lucru. Vă îndemn să privim intrarea în noul an ca pe un moment de unificare a neamului nostru”, a mai declarat președinta Republicii Moldova.
În finalul discursul ei, Maia Sandu a îndemnat „să intrăm în 2025 cu credința că Moldova are un viitor frumos, pentru că are un popor demn, muncitor și omenos și să ne privim cu recunoștință unii pe alții”.