Economic

Criza energetică: Guvernul va compensa creșterile de tarif pentru agenții economici. Când vor fi anunțate

Programul de compensații pentru mediul de afaceri va fi anunțat în perioada următoare, a menționat premierul Dorin Recean la o întrevedere cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație. Prim-ministrul a vorbit despre mecanismul de ajutor de stat pentru producătorii care intenționează să-și modernizeze afacerile, inclusiv în scopul sporirii eficienței energetice.

agrotv.md
Sursa: agrotv.md

Reprezentanții industriei au adus în discuție necesitatea subvenționării proiectelor de instalare a panourilor solare, a auditurilor energetice, dar și revizuirea taxelor vamale pentru materia primă importată. Aceștia au menționat măsurile pe care le-au luat pentru economisirea energiei electrice la întreprinderile pe care le conduc, printre care instalarea senzorilor de oprire automată a luminii și înlocuirea becurilor cu cele LED.

Potrivit premierului, în contextul provocărilor generate de criza energetică, menținerea competitivității și combaterea inflației rămân sarcini de bază, iar pe termen lung este prioritară adaptarea la prețul de piață al energiei electrice.

Obiectivul nostru este să avem o perioadă de tranziție în care vom investi în eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă, așa încât să cheltuim mai puțin. Până atunci, vom sprijini industria alimentară prin măsuri pe termen scurt și lung. Să nu uităm că actuala criză reprezintă o provocare, dar și o oportunitate de a transforma economia noastră în una mai eficientă și mai durabilă”, a spus Dorin Recean.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a subliniat, pe pagina de Facebook, că vineri vor fi anunțate compensațiile pentru antreprenori: „Antreprenorii sunt motorul dezvoltării țării noastre și merită tot sprijinul nostru. Pentru a-i susține în aceste vremuri dificile, mâine vom anunța un program de compensații care să le ofere sprijin concret. Continuăm să căutăm soluții pentru a-i ajuta să rămână competitivi și să contribuie la creșterea economică a țării.

Anul 2025 a început cu majorări semnificative la energia electrică și cea termică, după ce acum o lună au fost majorate și tarifele la gazele naturale. Majorările sunt aprobate de ANRE în contextul în care Centrala de la Cuciurgan, de unde Republica Moldova își asigura mare parte din consum, nu mai furnizează energie electrică malului drept al Nistrului, începând cu 1 ianuarie.

În acest context, Guvernul a precizat că urmează să anunțe un program de compensații la energie pentru mediul de afaceri. Posibilitatea de a transfera anumite activități din procesul de producție pe timp de noapte, pentru a contribui la limitarea consumului de energie în orele de vârf, a fost examinată în cadrul unei ședințe la Guvern cu reprezentanții mediului de afaceri pe 26 decembrie.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult