Externe

Au rămas, într-o clipă, și fără adăpost, și fără cei dragi. Tragedia oamenilor din Turcia și Siria, nevoiți să trăiască cu efectele devastatoare ale cutremurelor

În doar câteva clipe, și-au pierdut averea agonisită de o viață, dar și oamenii dragi. Cutremurul devastator din Turcia și Siria a lăsat mii de oamenii fără un acoperiș deasupra capului. Autoritățile încearcă să ajute persoanele care au rămas fără adăpost. Sinistrații sunt cazați în locuințe improvizate sau în săli de sport, de cele mai multe ori fără condiții minime de viață.

În apropiere de orașul Islahiye din Turcia, unde peste 900 de clădiri s-au făcut una cu pământul, au fost instalate zeci de containere modulare, pentru ca oamenii să poată locui o perioadă în aceste case improvizate.

Alții au fost adăpostiți în săli de sport. Vocile a peste o mie de adulți și copii răsună, într-un spațiu în care sute de familii au încercat să improvizeze un adăpost. Chiar pe podeaua rece de beton au pus covoare, pături sau saltele subțiri. Cei mai norocoși au aparate de încălzit, alții îndură frigul.

„Clădirea noastră s-a prăbușit în întregime, avea șapte etaje. Am supraviețuit ca prin minune. Slavă Domnului că am ieșit nevătămați”.

„După cutremure, clădirea era fragilă și se clătina. Salvatorii au spus că e periculos și au decis să plecăm. Am venit aici”.

„Tatăl meu este bolnav, are nevoie de chimioterapie la fiecare cincisprezece zile. Trebuie să așteptăm și să vedem când putem pleca. Totuși îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem în viață”, spun oamenii.

În orașul Kahramanmaras din Turcia, peste 4 500 de oameni zilnic stau în rând pentru a avea parte de un prânz cald. Majoritatea dintre ei locuiesc în corturi.

„Am un copil de numai o lună. Nu aș fi putut face nimic fără acest sprijin”.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat că timp de un an va construi casele care au fost dărâmate. Anterior, pe rețele de socializare oamenii se arătau indignați de faptul că în urma seismului s-au prăbușit majoritatea caselor construite în anul 2019, deși companiile de construcție dădeau asigurări că au respectat toate normele de securitate.

Citește mai mult